Aproape 50 de tari s-au angajat sa inarmeze Ucraina toata iarna si ulterior. SUA: „Suntem angajati sa aparam fiecare palma din teritoriul NATO – daca si cand se ajunge la asta”

externe

Inaintea reuniunii de joi a ministrilor apararii din NATO, care va include si discutii cu usile inchise in cadrul grupului de planificare nucleara, Statele Unite au promis din nou sa apere „fiecare palma” din teritoriul Aliantei, transmite Reuters, citata de Agerpres.

Secretarul apararii SUA, Lloyd Austin, a reafirmat angajamentul Washingtonului fata de apararea colectiva dupa ce presedintele rus Vladimir Putin a amenintat de mai multe ori cu folosirea armamentului nuclear, in timp ce Rusia sufera infrangeri in Ucraina.

„Suntem angajati sa aparam fiecare palma din teritoriul NATO – daca si cand se ajunge la asta”, a spus Austin inaintea intrunirii grupului de planificare nucleara, organul de cel mai inalt nivel al Aliantei pentru probleme nucleare, care raspunde de chestiunile politice legate de fortele nucleare.

Site-ul de internet al NATO arata ca politica nucleara este „revizuita continuu”, „modificata si adaptata conform noilor evolutii”.

Putin a escaladat retorica si actiunile militare din Ucraina dupa ce trupele ruse au fost respinse in ultima luna pe mai multe fronturi. El a decretat mobilizarea partiala a rezervistilor; rachetele rusesti au lovit pe tot teritoriul ucrainean, iar Moscova a proclamat anexarea unor regiuni din Ucraina si a amenintat ca le va apara cu armamentul atomic.

Un oficial de rang inalt din NATO a afirmat joi, fara a da detalii, ca o lovitura nucleara rusa in Ucraina „ar atrage aproape cu siguranta un raspuns fizic din partea multor aliati si posibil din partea NATO ca atare”.

Consilierul SUA pentru securitate nationala Jake Sullivan a declarat luna trecuta ca Statele Unite au explicat clar Rusiei „consecintele catastrofale” ale unui atac nuclear in Ucraina, insa nici el nu a descris public natura reactiei americane.

Diplomatii consultati de Reuters apreciaza ca Moscova incearca, prin aluzii la folosirea armelor nucleare tactice pentru mentinerea ocupatiei teritoriilor ucrainene, sa intimideze Occidentul, cu scopul de a reduce sprijinul acordat Kievului.

In acelasi timp, NATO a confirmat ca saptamana viitoare va avea loc exercitiul anual de pregatire nucleara numit „Steadfast Noon”, in cadrul caruia fortele aeriene aliate exerseaza utilizarea bombelor nucleare americane din Europa, prin zboruri de instructie fara arme reale.

Secretarul general al Aliantei, Jens Stoltenberg, a apreciat marti ca anularea exercitiilor din cauza razboiului din Ucraina ar trimite „un semnal foarte gresit”.

La sediul NATO din Bruxelles au sosit miercuri reprezentantii a aproape 50 de tari, care s-au angajat sa inarmeze Ucraina toata iarna si ulterior, inclusiv cu armament antiaerian nou.

Joi, Austin a declarat ca sprijinul nu este limitat in timp. „Vom persista in eforturile noastre de a sprijini Ucraina atata timp cat este nevoie”, a insistat el, alaturi de Stoltenberg.

La randul sau, secretarul general a apreciat favorabil decizia de miercuri a Adunarii Generale a ONU de a condamna Rusia pentru „tentativa ilegala de anexare” a patru regiuni partial ocupate din Ucraina. „Asta arata pur si simplu ca trebuie sa sustinem ordinea internationala bazata pe reguli, valorile noastre fundamentale”, a spus Stoltenberg.

Pe agenda de joi a cartierului general al NATO din Bruxelles se afla si modalitatile de a transmite un semnal clar industriei in vederea intensificarii productiei de armament, atat pentru necesitatile interne, cat si in sprijinul Ucrainei.

Aliatii vor discuta si despre ameliorarea protectiei infrastructurilor critice in urma presupuselor atacuri asupra gazoductelor Nord Stream 1 si 2 din Marea Baltica. Incidentele respective au contribuit la cresterea tensiunilor; inca nu s-a stabilit cine se afla in spatele exploziilor care au avariat conductele. NATO a transmis marti Moscovei ca va reactiona „unit si cu hotarare” la orice atacuri impotriva infrastructurilor vitale ale tarilor aliate.

Stoltenberg a promis ca va intari protectia obiectivelor respective, ca reactie la atacurile impotriva Nord Stream. El a afirmat ca Alianta Nord-Atlantica si-a dublat deja prezenta in Marea Baltica si in Marea Nordului, unde se afla acum peste 30 de nave sustinute de aviatie si activitati submarine.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: