Arafat sustine ca DNA „mi-a transformat ultimele 6 luni din viata mea intr-un cosmar”. Anunta explicatii legate de dosarul sau penal
Secretarul de stat in MAI, Raed Arafat, seful DSU, a scris joi, pe Facebook, dupa ce Tribunalul Bucuresti a respins cererea DNA de redeschidere a unui anchete pe numele sau, ca urmeaza sa iasa astazi sau maine cu explicatii amanuntite despre acest dosar si despre aceasta tentativa nejustificata si abuziva care l-a vizat si i-a transformat ultimele 6 luni din viata intr-un cosmar,
”Astazi dimineata, dupa mai multe infatisari si amanari, am aflat vestea ca DNA a pierdut in tentativa sa, ilegala si bizara, de a redeschide un dosar vechi, clasat, pentru a ma urmari penal abuz in serviciu”, spune Arafat.
Secretarul de stat afirma ca va iesi cu explicatii despre acest dosar.
”Urmeaza sa ies cu explicatii amanuntite despre acest dosar si despre aceasta tentativa nejustificata si abuziva care m-a vizat, m-a vulnerabilizat in fata opiniei publice, si mi-a transformat ultimele 6 luni din viata mea intr-un cosmar, stiind foarte bine ca nu sunt vinovat cu nimic, fiind tinta unui abu. Veti afla intreaga poveste cu documente si cu date precise in cursul zilei de azi, sau cel tarziu maine!”, mai spune Arafat.
Potrivit G4media, Tribunalul Bucuresti a decis, joi dimineata, sa respinga cererea formulata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie privind redeschiderea unui anchete pe numele lui Raed Arafat. Decizia este definitiva. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o ancheta clasata in anii trecuti de DNA in care s-au facut investigatii privind achizitia unor ambulante de Departamentul pentru Situatii de Urgenta condus de Raed Arafat.