Aris Eram, fiul vedetei Pro TV, Andreei Esca, a semnat cu Antena 1 si s-a alaturat echipei de la Super Neatza, cu Razvan si Dani
Fiul Andreei Esca, Aris Eram, a semnat recent un contract cu Antena 1, marele rival al ProTV, televiziunea a carei vedeta emblematica este mama lui.
Tanarul s-a alaturat echipei emisiunii Super Neatza si si-a facut debutul in matinal duminica dimineata. Aris Eram a castigat popularitate dupa ce a participat alaturi de sora sa, Alexia Eram, la show-ul America Express. Aceasta experienta i-a adus nu doar notorietate, ci si simpatia telespectatorilor, fiind remarcat pentru personalitatea sa carismatica si spiritul sau de aventura.
Succesul sau in cadrul America Express i-a deschis portile catre o cariera in televiziune, unde va putea sa-si demonstreze abilitatile si sa isi atraga noi fani in emisiunea Super Neatza.
Duminica dimineata, telespectatorii au avut ocazia sa-l vada pe Aris in noul sau rol si sa descopere o alta latura a fiului Andreei Esca. Sora sa, Alexia, l-a insotit la prima emisiune, aratandu-si sprijinul si emotiile pentru fratele ei.
„Chiar daca este duminica, eu m-am trezit la ora 7:30 ca sa-l duc pe Aris la prima zi lui de emisiune. Il vedeti de acum inainte la Neatza cu Razvan si Dani. Am si eu emotii pentru el, dar 100% se descurca”, a declarat Alexia, citata de Antena 3 CNN.