Armata de amputati din Ucraina

Numai in prima jumatate a acestui au fost 15.000, potrivit Departamentului de Sanatate din Kiev. Ministerul nu vrea sa dezvaluie cati dintre acestia sunt soldati. Autoritatile pazesc indeaproape cifrele privind victimele, dar este probabil ca marea majoritate sa fie militari, transmite BBC.

Asta inseamna mai multe amputatii in sase luni decat a avut Marea Britanie in cei sase ani ai celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand 12.000 dintre militarii sai si-au pierdut membrele.

S-ar putea sa fie mult mai multi in cel mai nou razboi din Europa. Ucraina este cea mai minata tara din lume, potrivit fostului ministru al apararii din aceasta tara, Oleksii Reznikov.

Razboiul Rusiei creeaza aici o armata de amputati, corpuri dezmembrate pe banda rulanta.

Unii dintre ei au fost vizitati de reporterii BBC la o clinica de reabilitare din capitala Kiev si la un spital din sud-estul Ucrainei.

Singurul gand al Alinei Smolenska, atunci cand sotul ei, Andrii, a fost ranit, a fost sa ajunga la capataiul lui. „Am vrut doar sa fiu cu el, sa il ating, sa ii spun ca nu este singur”, spune ea. „In astfel de situatii, cand o persoana are nevoie de sprijin, ii atingeam mana”.

Dar cand a ajuns la el in spital, acest lucru a fost imposibil.

„Am vazut ca Andrii chiar nu avea maini, asa ca i-am atins piciorul si am inceput sa vorbesc cu el”, spune ea.

„I-am spus: „Suntem o familie. Nu ti face griji. Bineinteles, vor fi momente dure, dar suntem impreuna'”.

Cu cateva ore inainte, Andrii Smolenski comandase o mica unitate de recunoastere pe frontul de sud al Ucrainei.

In timp ce tanarul de 27 de ani iesea dintr-o transee, o explozie a sfasiat pamantul si cerul. Urmatoarea sa amintire este aceea ca s-a trezit in spital.

„Parea un vis”, spune el, „totul era atat de intunecat”.

Incet-incet, si-a dat seama ca nu-si putea misca mainile si ca avea ceva pe ochi, care ii acoperea.

Andrii si-a pierdut vederea, cea mai mare parte a auzului si ambele brate – una amputata deasupra cotului, cealalta mai jos. Srapnelul era infipt adanc sub piele. Fata lui a trebuit sa fie reconstruita.

Patru luni mai tarziu, acesta se reintalneste cu reporterii la o clinica din Kiev, unde se afla pentru reabilitare, alaturi de alti veterani de razboi.

Andrii este inalt si slab, cu simul umorului si cu o voce usor ragusita. Ultima sa operatie a fost pentru a i se scoate un tub de respiratie din gat.

Alina sta langa el, pe patul de spital, cu capul cuibarit pe umarul lui, cu mana sprijinita pe genunchiul lui. Cuvintele lor si rasul lor se suprapun adesea. Are si ea 27 de ani – micuta si blonda.

„Sotia mea este incredibila”, spune Andrii. „Ea este eroina mea, alaturi de mine 100%”.

Alina l-a sprijinit in timpul accidentarii si al luptei sale de adaptare, prin fizioterapie si 20 de operatii (vor mai fi si altele). Cand ii este sete, ea ii ridica usor un pai la buze. El vede acum lumea prin ochii ei.

Andrii este „recunoscator lui Dumnezeu” ca a scapat de orice leziune cerebrala. Indicativul sau de apel in armata era „apostolul”, iar el crede ca supravietuirea sa a fost miraculoasa.

„Din punct de vedere psihologic a fost greu sa trec prin asta, dar cand mi-am acceptat noul corp, as spune ca m-am simtit bine”, spune el. „Provocare acceptata”.

Medicii se asteptau ca acesta sa ramana in coma timp de trei zile dupa ce a fost ranit. A fost inconstient intr-una singura. Alina spune ca este „incapatanat, in sensul bun al acestui cuvant”.

Cand s-au intalnit intr-o seara de vara in 2018, s-a indragostit de la inceput. „Mi-am dat seama ca era o persoana exceptionala”, spune ea, „extrem de inteligent si grijuliu”.

Aveau in comun dragostea pentru activitatile in aer liber si pentru drumetiile in Muntii Carpati. Acum patru ani, luna aceasta, s-au casatorit.

Adversitatea i-a apropiat si mai mult.

„In ultimele trei luni, cred ca am inceput chiar sa-l iubesc mai mult”, spune Alina razand, „pentru ca mi-a dat atat de multa motivatie, atat de multa inspiratie”.

Cuplul vrea sa demonstreze ca viata merge mai departe. „Vom face tot posibilul pentru a face fata”, spune Alina, „si cu exemplul nostru sa aratam tuturor ca totul este posibil”.

Andrii era un soldat improbabil – un consultant financiar si un tocilar declarat, care canta in biserica si caruia ii placea sa vorbeasca despre filozofie.

Dar s-a oferit voluntar la scurt timp dupa invazia pe scara larga a Rusiei din februarie 2022. Pentru el a fost o batalie a binelui impotriva raului, „un razboi al valorilor”.

Acum, lupta sa se duce in sala de sport – unde se antreneaza doua ore pe zi – pentru a-si reface forta si a-si imbunatati echilibrul. Si si-a asumat o noua misiune – sa ii ajute pe cei care ar putea veni dupa el.

„Ucraina nu a avut niciodata un numar atat de mare de amputati si de oameni orbiti din cauza razboiului”, spune el.

„Sistemul nostru medical nu este pregatit din anumite puncte de vedere. Unii veterani vin cu cazuri cu adevarat complexe”.

Iar legiunea de amputati din Ucraina este in crestere.

Departe de Kiev, mai aproape de linia frontului, reporterii intalnesc unele dintre cele mai recente victime la un spital din sud-est.

Dupa lasarea intunericului, ambulantele au inceput sa soseasca, transportand tanara generatie a Ucrainei.

Unul dintre ei este infasurat intr-o patura din folie aurie pentru a preveni hipotermia. Un altul are un ciot bandajat in locul unui picior. Amputarea a fost facuta in graba in apropierea campului de lupta pentru a-i salva viata.

La sosire, pe partea superioara a corpului fiecarui ranit este scris un numar. Nu exista haos, nu exista strigate.

Personalul de aici cunoaste procedura. De cand a inceput razboiul, au tratat 20.000 de soldati raniti – si continua sa numere.

„Aceasta este linia noastra de front”, spune Dr. Oksana, anestezista.

„Facem ceea ce trebuie sa facem. Acestia sunt oamenii nostri, sotii, tatii, fratii si fiii nostri”.

In sectia de terapie intensiva, reporterii l-au intalnit pe Oleksii, cu placuta de identificare de militar inca la gat. Are 38 de ani si este tatal unui adolescent. Cu doar cateva zile inainte si-a pierdut ambele picioare.

„Imi amintesc ca am intrat intr-un sant si cred ca era o sarma capcana”, spune el. „Am calcat pe ea. Imi amintesc o explozie mare si prietenii care incercau sa ma scoata”.

Directorul spitalului, dr. Serhii – o figura paterna – il tine de mana si ii spune ca este un erou.

„Vom face tot posibilul pentru ca tu sa primesti repede proteze si sa poti alerga”, spune el.

Doctorul Serhii este intrebat daca se simte vreodata coplesit de valul de soldati mutilati.

„De regula, acest sentiment vine in fiecare noapte”, spune el.

„Cand vezi toata aceasta suferinta, toti ranitii care ajung la spital. In timpul razboiului, am vazut mai mult de 2.000 ca Oleksii”.

Intorsi la Kiev, Andrii si Alina pastreaza pentru ei momentele mai intunecate.

El se lupta, ii surprinde pe medici. Nu credeau ca poate merge cu un baston alb, pentru ca nu-l putea tine in mana. Dar a gasit o cale prin strangerea intre dinti a cablului din varful bastonului.

Vocea lui devine din ce in ce mai puternica. Spera ca va putea sa cante din nou in biserica si sa se intoarca pe munte cu Alina.

Viseaza ca noua tehnologie ii va reda vederea intr-o zi. „Sper, de asemenea, la niste copii”, spune ea razand, „si la casa noastra intr-o Ucraina linistita”.

Alina incearca sa organizeze un tratament in strainatate, posibil in Statele Unite, unde specialistii au mai multa experienta in ceea ce priveste nevoile complexe precum cele ale sotului ei.

Andrii devine tacut cand este intrebat care este cel mai greu lucru acum.

Nu ranile sale au fost de vina, spune el, ci faptul ca nu a reusit sa termine ceea ce a inceput si sa castige razboiul.

In afara clinicii, cativa dintre colegii sai pacienti se aduna sa fumeze si sa impartaseasca povesti din transee. Toti si-au pierdut picioarele. Scaunele lor cu rotile formeaza un semicerc luminat de soare. Unul dintre ei spune ca guvernul minimalizeaza numarul de amputati. El cere sa nu-i folosim numele.

„Sunt cel putin de trei ori mai multi decat se spune”, insista el.

„Vor sa ne ascunda. Nu vor ca oamenii sa stie cat de multi sunt cu adevarat. Sunt ingrijorati sa convinga oamenii sa se alature si sa lupte.”

El primeste inca un mic salariu de la armata. „Suficient pentru opt pachete de tigari”, spune el cu un ras amar.

Cat timp poate Ucraina sa suporte aceste pierderi si sa continue sa lupte? Si cat de bine se vor putea adapta randurile tot mai numeroase de amputati la viata civila?

Acestea sunt intrebari dificile in timp ce se apropie o a doua iarna de razboi.

„Cu siguranta nu suntem pregatiti, ca tara, pentru un numar mare de persoane cu dizabilitati pe strazi”, spune Olga Rudneva, director executiv al centrului de reabilitare Superhumans. „Oamenii vor trebui sa invete sa interactioneze. Va dura ani de zile”.

Noua ei facilitate ultramoderna – in relativa siguranta din vestul Ucrainei – ofera proteze pentru soldati si civili, in mod gratuit.

Olga vrea ca amputatii sa fie vizibili si doreste o noua definitie a frumusetii in Ucraina.

„Aceasta este noua noastra normalitate”, spune ea. „Si-au pierdut membrele luptand pentru Ucraina si pentru libertatea noastra”.