Armata Romaniei a ridicat supersonice in zona in care ajung dronele Rusiei. Boom sonic, localnicii sunt avertizati ca nu sunt explozii

news

Supersonice Romania

Ministerul Apararii Nationale informeaza ca, joi seara, au fost efectuate zboruri de instructie de catre aviatia militara deasupra Dobrogei.

Sursa citata precizeaza ca „zborurile au fost de antrenament si nu s-au executat niciun fel de trageri”, in contextul in care mai multe persoane din zona au sunat la numarul de urgenta 112 si au semnalat aeronave si asa-numite „explozii” pe care le-ar fi vazut sau auzit.

„Cel mai probabil, cetatenii care s-au alarmat cu privire la aceste zboruri au observat efectul produs de trecerea aeronavelor de la zborul subsonic la cel supersonic, asa-numitul ‘boom sonic’. Aeronavele militare au executat zborurile de instruire cu respectarea stricta a regulilor referitoare la inaltimile minime permise la survolarea zonelor locuite”, puncteaza MApN.

Incepand de miercuri, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii impreuna cu Ministerul Apararii Nationale au impus restrictii suplimentare de zbor in spatiul aerian limitrof granitei cu Ucraina din zona de nord a Dobrogei, intre Sulina si Galati, pe o adancime de 20 – 30 de kilometri in interiorul spatiului aerian national, pana la inaltimea de 4.000 de metri.

In aceste zone restrictionate nu este permis zborul aeronavelor pilotate sau nepilotate, cu exceptia aeronavelor de stat (inclusiv SMURD si aeronavele aflate in situatii de urgenta).

„Pe fondul intensificarii atacurilor rusesti asupra porturilor ucrainene de la Dunare au fost necesare masuri pentru extinderea restrictiilor pentru a asigura o mai eficienta capacitate de monitorizare si control al utilizarii spatiului aerian”, precizeaza MApN, intr-un comunicat de presa.

Notificarea privind suplimentarea restrictiilor de zbor – de tip NOTAM (Notice to Airmen) – a fost transmisa pe canalele oficiale de comunicare de catre autoritatile aeronautice competente civile si militare, informeaza Ministerul Apararii.

De asemenea, MApN arata ca zborul aeronavelor civile in zona de control de aerodrom a aeroportului Tulcea nu sunt afectate.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: