Categories: externe

Atac armat la un magazin Walmart din SUA. Patru oameni au fost raniti iar atacatorul s-a sinucis

Patru persoane au fost ranite dupa ce un tragator a deschis focul intr-un Walmart Beavercreek, un oras de aproximativ 50.000 de locuitori din zona metropolitana Dayton, statul Ohio, inainte de a-si lua viata luni seara, au declarat autoritatile, potrivit CNN si AP.

Suspectul a intrat in magazin si a impuscat patru persoane inainte sa se sinucida, a declarat Departamentul de Politie Beavercreek intr-un comunicat. „Niciun politist nu a tras vreun foc de arma”, a spus departamentul intr-o postare pe retelele de socializare.

„Starea victimelor in acest moment nu este cunoscuta”, dar toate au fost duse la spital, a declarat capitanul de politie Scott Molnar, la o conferinta de presa.

Un barbat si trei femei au fost raniti. Trei sunt in stare critica si unul are rani care nu pun viata in pericol, a declarat politia intr-un comunicat marti dimineata.

Politia a mai spus ca tragatorul s-a sinucis. Numele lui, motivul atacului si alte detalii nu au fost dezvaluite imediat.

Politia a declarat anterior pe retelele de socializare ca magazinul a fost curatat si securizat si ca nu a existat nicio „amenintare activa”.

Atacul armat a avut loc la o zi dupa ce doua persoane au fost ucise in fata unui magazin Walmart din Anchorage, Alaska. Politia cauta inca un suspect in acest caz. Magazinul a fost evacuat, iar ofiterii au ajutat oamenii sa ajunga la vehicule.

In noiembrie anul trecut, un supervizor Walmart din Chesapeake, Virginia, a impuscat mortal sase angajati marti inainte de Ziua Recunostintei si apoi s-a sinucis.

In 2019, un barbat inarmat a ucis 23 de persoane la un Walmart din El Paso intr-un atac rasist care a vizat cumparatorii hispanici.

Magazinul din Ohio, unde a avut loc atacul de luni, a mai fost scena unui atac mortal in urma cu aproape 10 ani.

In 2014, un politist alb l-a impuscat pe John Crawford III, in varsta de 22 de ani, dupa ce acesta a ridicat o arma cu aer comprimat pe care a gasit-o pe un raft in august 2014. Familia barbatului de culoare a ajuns la o intelegere de 1,7 milioane de dolari cu orasul Beavercreek.

Acordul a inclus schimbari in politica politiei.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

O noua numire trasnita facuta de Trump. Ministru al Sanatatii va fi un promotor al teoriilor conspiratiei

Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…

4 ore ago

Lasconi dezvaluie numele celui care ar fi „amenintat-o”: „S-a laudat cu asta, ca el o sa fie cel care ma va scoate pe mine din aceasta cursa”

Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…

4 ore ago

MAE: Noua cetateni romani decedati in urma inundatiilor din Spania

 Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…

7 ore ago

Oseminte descoperite pe un santier din Timisoara. Politistii criminalisti au inceput o ancheta

Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…

7 ore ago

Un barbat s-a urcat pe cladirea garii din Braila si ameninta ca se va sinucide

Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…

7 ore ago