Dupa ce Traian Basescu l-a acuzat ca are „probleme de caracter”, Andrei Plesu a decis sa faca lumina intr-un caz controversat: demisia sa din functia de consilier a presedintelui Traian Basescu, eveniment petrecut in mai 2005. Plesu isi motiveaza decizia prin „agresivitatea rudimentara” a fostului presedinte.
Intai de toate, Plesu a tinut sa explice de ce l-a criticat atat de des pe Traian Basescu.
„Daca mormai, bombani, te declari dezamagit sau perplex dinaintea unui comportament public si al unui joc de glezne pe care nu le anticipai, se cheama ca n-ai caracter. Prin urmare, pentru dl Basescu, atunci cind faci o nefacuta, nu tu esti lipsit de caracter, ci cel care ti-o semnaleaza. E cazul meu: m-am mirat ca dl Basescu tine, de la o vreme, discursul pe care, in 2012, il tineau adversarii sai politici: un discurs mai curind anti-american, anti-EU, anti-Kovesi. Mi s-a parut inelegant sa aduci, in lupta politica, argumente populiste de ordin etnic („Julien”, „Werner”…). Inelegant mi s-a parut si sa-i califici pe gazetarii care te-au aparat ani de-a rindul drept „lingai”.
Greu sistematizabila e si repozitionarea pe scena publica a celui care parea sa fi depasit episodul „solutiei imorale”: fuziune cu UNPR, racolare de insi mai mult sau mai putin „dubiosi” (dupa criterii pe care el insusi le socotea, mai demult, inconturnabile, cum ar fi apartenenta la reteaua ofiterilor „acoperiti”), consensuri de conjunctura cu de-alde Ghita, sau Dragnea etc. Din cind in cind, apar si mici momente comice: Traian Basescu ca aparator al lui Brancusi. Ce dovedesc toate astea? Ca subsemnatul n-are caracter!
Pe de alta parte, daca l-as aplauda non-stop, as fi, probabil, trecut la „lingai”. Eu unul ramin „dilematic”. La drept vorbind, nu mai stiu cu cine am de-a face. Cine e, de fapt, Traian Basescu? Ii sint aproape recunoscator ca ma determina sa-mi pun aceasta intrebare si sa-mi reevaluez, retrospectiv, raportarea la portretul sau politic. Voi incepe prin a spune care este definitia pe care eu o dau „caracterului”. A avea caracter e a nu incerca sa falsifici realitatea, in functie de interesele tale imediate, sau de vanitatea ta ultragiata. Pe romaneste: sa te abtii sa minti. Or „probele” pe care dl Traian Basescu le aduce pentru a sustine descalificarea mea morala sint minciuni aproape candide”, scrie Plesu pe blogul sau din Adevarul.
Apoi, el a ales sa publice actul de demisie din functia de consilier la Cotroceni in mandatul lui Traian Basescu.
„(…) Dl Traian Basescu pretinde ca „l-am laudat” vreme de doua mandate. Asta e chestia cea mai gogonata! Dar nu ma mir. Foarte multa lume crede acelasi lucru, sub stimulentul locvace al Antenei 3… Am, deci, o noua surpriza: dl Basescu ca portavoce al necrutatorului post de televiziune, care a sters cu el pe jos cel putin zece ani! Nu voi contesta faptul ca, intr-adevar, am votat pentru Traian Basescu in 2004, socotind ca varianta Nastase era, contextual, perimata. Am votat pentru Basescu si in 2009, explicind, intr-un articol, de ce, in ciuda dezamagirilor mele, il consideram mai plauzibil decit pe Mircea Geoana. In rest, am publicat, de-a lungul celor doua mandate basesciene, vreo 10 sau 12 texte critice, care l-au iritat pina intr-atit incit, intr-o emisiune televizata, a trecut la amenintari directe… Asadar, despre ce „laude” vorbim?
Si ca sa lamurim lucrurile cu probe, voi face publica demisia mea de la Cotroceni (3 mai 2005, adica la numai patru luni dupa inceperea „slujbei”), din care rezulta, cred, o limpede si definitiva „nepotrivire de caracter”. Ezit, de mai multa vreme, sa public acest document. Mi-am spus, de curind, ca ar fi mai elegant s-o fac dupa alegeri, ca sa nu am aerul ca sabotez campania dlui Basescu. Dar agresivitatea rudimentara a fostului presedinte si… lipsa mea cronica de caracter m-au determinat sa trec peste acest scrupul.
Iata textul: Domnule presedinte, Cind am acceptat, in decembrie trecut, sa va fiu consilier, n-am avut decit o singura motivatie: entuziasmul post-electoral. In plus, mi se parea ca aveti nevoie de sprijin si ca, pe un anumit segment, vi-l pot oferi. Nu rivneam la un post, nu voiam sa ma capatuiesc, nu aveam ambitii politice. Si, fiti sigur, nu eram nici in cautarea unui certificat de genialitate. „Nu vreau sa fiu cel care l-a inchis pe Plesu intr-un birou!” – mi-ati spus la inceputul colaborarii noastre, pentru a ma asigura ca imi voi putea pastra o marja de libertate, necesara preocuparilor mele universitare.
Dupa scena de aseara, mi-a devenit limpede ca tindeti spre mai mult: vreti sa ma inchideti intr-o cazarma. Nu de un consilier aveti nevoie, ci de ceva intre aghiotant si ordonanta. Nu am probleme de orgoliu. Dar n-am lucrat niciodata pe tonuri rastite si ar fi caraghios sa incep s-o fac la batrinete. Sint alcatuit in asa fel, incit nu sint eficient decit cind lucrez cu placere, intr-o atmosfera de cordialitate si respect reciproc. Va rog, prin urmare, sa luati nota de demisia mea.
Regret si va doresc succes. Intr-un anumit sens, si Dvs. si eu iesim in pierdere: Dvs. pierdeti un sprijin loial, eu pierd o iluzie. Nu ma indoiesc ca, prin remarcabilele Dvs. inzestrari, veti reusi. Va previn, totusi, ca mai greu decit ceea ce aveti de facut pentru tara este sa gasiti puterea si finetea sufleteasca de a va lupta, autoritar, cu propriile Dvs. limite. Si asta inainte de a fi napadit de orgoliu si de singuratate. Cu stima, A.Plesu”, dezvaluie Plesu in Adevarul.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…
Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…
Intr-un extras dintr-o carte de interviuri, liderul Bisericii Catolice, papa Francisc, afirma ca, potrivit „unor…
Coreea de Nord ar putea desfasura pana la 100 000 de soldati pentru a ajuta…
In fiecare sezon rece, facturile la energie cresc, iar acest lucru pune presiune pe bugetul…