Atentie la Sosoaca si AUR: Dmitri Medvedev anunta ca Rusia va sustine candidatii „favorabili Rusiei” la alegerile desfasurate anul acesta in SUA si statele Uniunii Europene

externe

Dmitri Medvedev, Donald Trump, pace, Ucraina, capitulare

Fostul premier si presedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev s-a referit, intr-o postare pe Telegram, la viitoarele alegeri care se vor desfasura anul acesta in mai multe tari occidentale. Rusia, a afirmat el, doreste sa „sprijine in toate modurile posibile” candidatii care ii sunt favorabili, scrie cotidianul francez Le Figaro.

„Sarcina noastra este de a-i sustine pe acesti politicieni si partidele lor din Occident in toate modurile posibile, ajutandu-i deschis si in secret sa obtina rezultate decente in alegeri”, a explicat el.

Nu mai putin de trei miliarde de oameni din 77 de tari vor merge la urne in 2024. Desi nu s-a referit concret la George Simion, Diana Sosoaca si alti politicieni cu simpatii pro-ruse evidente, Medvedev a descris viziunile politice ale acestora:  „un program national care se opune globalismului american”, „atat de stanga, cat si de dreapta”, sau care se opune „disparitiei patriei rusesti”.

Nu este prima oara cand rusii isi manifesta sustinerea fata de candidatii considerati favorabili Moscovei. Un raport al serviciilor de informatii americane a aratat ca Vladimir Putin si-a exercitat influenta pentru a-l ajuta pe Donald Trump sa castige alegerile. Sute de milioane de dolari au fost investiti on acest sens.

In Franta, Rassemblement National a fost acuzat ca serveste interesele Moscovei. Un raport privind interferentele straine realizat de parlamentari – si pilotat de Renaissance – a descris partidul lui Marine Le Pen drept o „curea de transmisie” pentru mesajele de propaganda rusesti. Acest raport ambiguu este sustinut si de o ancheta a Washington Post publicata la 30 decembrie 2023.

Problema interferentei in afacerile UE este cu atat mai importanta cu cat Rusia conduce o invazie in Ucraina din 2022. Cele 27 de state membre ale UE dau miliarde de euro armatei de la Kiev pentru a sprijini efortul de razboi. Acest ajutor ar putea fi pus sub semnul intrebarii daca echilibrul politic din cadrul Parlamentului European este perturbat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: