Au reinceput bataile intre elevi. Trei adolescente s-au batut pe o strada din Sibiu din cauza unor „discutii specifice varstei”
O cearta intre trei adolescente de 16 ani, care invata la Colegiul Independenta din Sibiu s-a transformat in bataie in toata regula in strada, potrivit Ora de Sibiu.
Potrivit tatalui uneia dintre fete, aceasta a fost invoita de la ore pentru a merge la medic. Pe drum spre casa, ar fi fost oprita de celelalte doua fete si agresata, fata ajungand acasa cu unghiile rupte, lovita in zona nasului si cu telefonul spart. In urma incidentului, mai spune acesta, fiicei sale ii este teama sa mai mearga la scoala.
Politia Sibiu a intervenit pentru aplanarea conflictului. „Din primele cercetari efectuate a rezultat ca, in timp ce se aflau pe strada Gladiolelor, intre cele trei tinere, care se cunosteau, toate in varsta de 16 ani, ar fi izbucnit un conflict spontan, doua dintre acestea lovind-o pe cealalta cu palmele.
In cauza, la nivelul Politiei Municipiului Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de lovire sau alte violente, urmand ca, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu, sa se stabileasca situatia de fapt in vederea aplicarii masurilor legale in consecinta”, a transmis purtatorul de cuvant al IPJ Sibiu, Elena Walter.
Toate cele trei eleve implicate au fost audiate de politie, impreuna cu martori ai altercatiei, pentru a clarifica circumstantele si motivele conflictului.
Conform declaratiilor facute de directorul Colegiului Independenta, Mirela Hanea, altercatia ar fi pornit de la unele neintelegeri si zvonuri intre eleve. „Sunt niste eleve foarte bune si este greu de inteles cum s-a ajuns la o astfel de situatie.
Se pare ca totul a pornit de la discutii specifice varstei, iar conflictul a escaladat fara ca vreuna dintre ele sa discute anterior problemele cu diriginta sau cu alte cadre didactice,” a declarat Hanea.