Augustin Lazar revine, face ordine si in Moldova. Doua deputate au fost arestate dupa ce li s-a ridicat imunitatea parlamentara

politica

Marina Tauber si Reghina Apostolova, deputate ale formatiunii Sor, a controversatului primar de Orhei, Ilan Sor, au fost retinute luni de ofiteri ai Centrului National Anticoruptie (CNA), la scurt timp dupa ce majoritatea parlamentara formata din Partidul Socialist (prorus) si Blocul ACUM (proeuropean) a votat in favoarea ridicarii imunitatii acestora, informeaza media de peste Prut.

Procurorul general interimar, Dumitru Roibu, a venit personal in parlament si a cerut ridicarea imunitatii in cazul celor doua deputate.

La scurt timp, cele doua au fost retinute la Orhei, unde simpatizanti ai partidului Sor au incercat sa impiedice fortele de ordine sa le aresteze, scrie Agerpres.

Potrivit procurorului general interimar, Dumitru Robu, exista probe concludente privind implicarea celor doua deputate in frauda bancara. Acesta a declarat ca Marina Tauber si Reghina Apostolova, incepand cu 17 august 2012, au participat activ la devalizarea sistemului bancar al Republicii Moldova, acordand ajutor in preluarea unor banci de catre grupul lui Ilan Sor. Organul de urmarire penala detine probe in acest sens, a afirmat Robu, citat de portalul IPN.

Procuratura Generala de la Chisinau a confirmat retinerea lor. Intr-un comunicat al institutiei se mentioneaza faptul ca s-a recurs la retinerea imediata a acestora pentru ca cele doua au parasit cladirea parlamentului dupa ce li se ridicase imunitatea si ele plecasera intr-o directie necunoscuta, conform Radio Chisinau.

Institutia mai spune ca scopul nu a fost retinerea expresa a persoanelor vizate – desi legea permite aceasta- ci ridicarea imunitatii pentru efectuarea actiunilor de urmarire penala.

Intr-o conferinta de presa, Denis Ulanov, din cadrul grupului parlamentar al Partidului Sor, a calificat ridicarea imunitatii celor doua colege ale sale drept o ‘razbunare politica si personala’ impotriva presedintelui formatiunii, Ilan Sor, din partea lui Igor Dodon. El spune ca deputatii partidului sau nu se tem, nu se considera vinovati si nu intentioneaza sa se ascunda. Inainte de a supune la vot ridicarea imunitatii celor doua parlamentare, grupul formatiunii Sor a parasit sala de sedinte, ‘in semn de protest’.

Anterior, fara imunitate in actuala legislatura au ramas fostul lider al Partidului Democrat, controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, si presedintele Partidului Sor, Ilan Sor, suspectat de implicare in frauda bancara din 2014, cand au fost deturnati circa 1 miliard de dolari, ceea ce a destabilizat puternic situatia financiara a Republicii Moldova.

Augustin Lazar, consilier al premierului Maia Sandu

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a anuntat in urma cu trei saptamani ca fostul procuror general al Romaniei, Augustin Lazar, se va implica in reforma justitiei din Republica Moldova.

„Am avut deosebita onoare sa am o intrevedere cu domnul Augustin Lazar, fost Procuror General al Romaniei, un mare promotor al independentei sistemului judiciar si al consolidarii statului de drept din Romania.

Am discutat despre planurile noastre privind reformarea justitiei si lupta impotriva coruptiei. Domnia sa a impartasit mai multe aspecte din propria experienta in calitate de sef al Ministerului Public, dar si a apreciat pozitiv initiativele noastre de reformare a organelor procuraturii. Insa m-a bucurat si mai mult faptul ca domnia sa si-a exprimat de principiu disponibilitatea de a se implica in echipa de consiliere pentru promovarea reformei justitiei din tara noastra.

Schimbarile reale pot fi posibile doar cu sprijinul unor oameni integri, care dau dovada de fermitate si curaj in lupta cu spalarea banilor si coruptia mare. De un astfel de procuror avem nevoie in Republica Moldova si speram sa ne putem baza si pe experienta si profesionalismul unor oameni ca Augustin Lazar”, anunta Maia Sandu pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: