Autoritatile se lauda ca le vor veni de hac vitezomanilor: sute de radare fixe vor fi instalate pe sosele de la anul, dar vor intra in functiune abia din 2026
Sute de radare fixe si mobile vor fi instalate pe drumurile din Romania, incepand cu anul 2024, anunta Compania Nationala de Drumuri. Proiectul, desfasurat in colaborare cu Politia Romana, prevede amplasarea a 800 de radare pe cele mai importante drumuri din tara.
„Este un proiect derulat impreuna cu Politia Romana. Vor fi montate cel putin 500 de radare fixe si alte 300 de radare mobile pe cele mai importante drumuri din Romania. Ne referim aici la Autostrazi, Drumuri Nationale si Drumuri Judetene. CNAIR se va ocupa de montarea radarelor fixe, iar politia va monta pe autospeciale radarele mobile”, a explicat Alin Serbanescu, purtatorul de cuvant al CNAIR.
Radarele vor fi automatizate, astfel, in momentul in care un radar inregistreaza depasirea vitezei, este realizata automat o fotografie a soferului, imaginile fiind stocate si trimise mai apoi catre centru. Acolo, un politist va analiza inregistrarea si, daca se confirma abaterea, va dispune sanctiunea conform legii.
Montarea acestor radare va incepe din 2024, dar se preconizeaza ca vor intra in functiune abia incepand cu anul 2026.