„Avem un control de la DNA”. „Animalul politic” de la Ape s-a trezit cu procurorii la usa, miercuri dimineata

politica

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a confirmat ca procurorii DNA au declansat o ancheta dupa reportajul Recorder privind o noua angajare scandaloasa la „Apele Romane”. 

„Azi-dimineata am avut o situatie neplacuta la Apele Romane, avem un control de la DNA. Este o situatie neplacuta, care izvoraste din acele angajari faimoase, publice. In momentul in care incepe ancheta penala, anchetele administrative fac un pas inapoi”, a declarat Barna la Europa FM.

Tanczos Barna a mai spus ca a cerut o lista cu toate persoanele angajate politic la institutiile din subordine.

Premierul Florin Citu a cerut Corpului sau de control sa investigheze situatia de la Apele Romane, in urma aparitiei in presa a unor informatii privind angajarea unei tinere fara a avea cunostinte minime in domeniu.

„In urma informatiilor aparute in spatiul public, am cerut Corpului de control al prim-ministrului sa investigheze situatia de la Apele Romane. In mandatul meu, asa cum am promis, cer profesionalism, integritate, competenta si transparenta. Mesajul acesta nu este doar pentru cei cu functii de conducere, este pentru toti cei care lucreaza in sectorul public: fara penali in functii publice; profesionisti; fara nepotisme; fara conflict de interese”, a scris Citu, miercuri, pe Facebook.

Potrivit unei anchete realizate de Recorder, „o tanara care a lucrat ca ospatarita, apoi a fost, pe rand, manager de cafenea, manichiurista si, vreme de trei zile, angajata la Primaria Vatra Moldovitei si care spune ca a terminat Facultatea de Chimie este unul dintre cei mai proaspeti angajati ai Administratiei Bazinale de Apa Prut-Barlad”.

La Administratia Bazinala de Apa (ABA) Prut-Barlad este director Petru Avram, vicepresedinte PNL Iasi. Acesta se recomanda subordonatilor ca „un animal politic care va ajunge cel putin ministru”, relateaza Recorder.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: