Avertisment al FMI, lista cu masurile luate de Guvernul PSD-ALDE care vor afecta cresterea economica a Romaniei

pagina verde

Economia romaneasca va inregistra o crestere de 4,2% in 2017, principalul risc la adresa perspectivei fiind o perceptie de relaxare a prudentei fiscale care ar putea afecta negativ increderea pietelor, arata expertii Fondului Monetar International intr-un raport elaborat in urma consultarilor cu Romania in baza Articolului IV din Statutul FMI, anunta Agerpres.

Potrivit documentului publicat joi de FMI, o eventuala relaxare fiscala, cumulata cu cresterea tensiunilor politice, ar putea afecta consumul si investitiile, ar putea majora costurile cu imprumuturile si ar pune presiuni asupra cursului de schimb, ceea ce ar afecta bilanturile bancilor.

Comitetul Director al FMI saluta progresele inregistrate de Romania in reducerea dezechilibrelor economice dupa criza financiara globala insa recomanda o reorientare a politicilor dinspre stimularea consumului catre sprijinirea investitiilor pentru a proteja rezervele si a creste in mod sustenabil standardele de viata.

„Cu toate acestea, recenta deteriorare a politicilor fiscale si incetinirea ritmului reformelor structurale ar putea pune in pericol aceste castiguri. In acest context (-directorii-) au subliniat necesitatea reorientarii politicilor dinspre stimularea consumului spre sprijinirea investitiilor pentru a proteja rezervele si a creste in mod sustenabil standardele de viata”, sustine FMI.

De asemenea, Comitetul director subliniaza ca proiectul Legii salarizarii unice si noile reduceri de taxe reprezinta un risc la deficitul bugetar. „Directorii au atras atentia asupra necesitatii de a evita noi reduceri de taxe, de a modera majorarile de pensii si a analiza si a modifica cu atentie proiectul Legii salarizarii unice in conformitate cu spatiul fiscal disponibil si obiectivele fiscale pe termen mediu”, se arata in comunicatul FMI.

In contextul unei posibile inrautatiri a situatiei fiscale, staff-ul FMI a recomandat autoritatilor romane sa evite politicile expansioniste, de exemplu majorarile excesive de salarii si pensii precum si noi reduceri de taxe. De asemenea, sa constituie rezerve solide prin reducerea deficitului fiscal la 1,5% din PIB pana in 2020. Aceasta ajustare ar trebui sprijinita prin reforme structurale si dand intaietate investitiilor in raport cu consumul precum si prin imbunatatirea eficientei administratiei publice.

Estimarile staff-ului FMI arata ca deficitul bugetar va ajunge la 3,7% din PIB in 2017 ca urmare a noii Legi a salarizarii, majorarilor de pensii si reducerilor de taxe. Mai mult, exista riscul ca in conformitate cu politicile, deficitul sa se deterioreze pana la 3,9% din PIB in 2018. Pentru a evita ca majorarea deficitelor sa puna in pericol stabilitatea fiscala, FMI recomanda consolidare pe termen mediu, sprijinita de reforme care sa creasca eficienta sectorului public.

Potrivit FMI, autoritatile de la Bucuresti au recunoscut ca atingerea tintei de deficit pe 2017 va fi dificila dar au dat asigurari ca vor monitoriza cu atentie executia bugetara si vor lua masuri compensatorii daca va fi nevoie.

In ceea ce priveste legea salarizarii unice, autoritatile au fost de acord cu staff-ul FMI cu privire la necesitatea implementarii graduale dar au apreciat ca impactul fiscal al actului normativ ar putea fi mai mic decat se anticipeaza.

Misiunea FMI a realizat evaluarea anuala a economiei romanesti in luna martie a acestui an, la Bucuresti. Pe baza informatiilor disponibile la momentul discutiilor, a fost elaborat un raport al staff-ului FMI la data de 4 mai 2017, raport care a fost analizat de boardul executiv al institutiei financiare internationale la data de 22 mai.

Consultarile periodice prevazute de Articolul IV din Statutului Fondului constituie un exercitiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultarilor in baza Articolului IV este examinarea situatiei financiare si economice la nivel national si formularea unor recomandari generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare si economice de urmat pentru asigurarea stabilitatii si a unei evolutii pozitive la nivelul economiei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: