Avocatul Poporului, nicio reactie privind recalcularea gresita a pensiilor pentru sute de mii de oameni. USR anunta ca a depus o sesizare
USR a anuntat vineri ca sesizat Avocatul Poporului pe tema incalcarii principiului contributivitatii prin legea PSD-PNL a pensiilor.
Deputatul USR de Gorj Radu Miruta a sesizat Avocatul Poporului cu privire la modul in care noua lege a pensiilor incalca principiul contributivitatii si al stabilitatii in cazul actualilor si viitorilor pensionari care au lucrat zeci de ani in grupe de munca.
„Sa fim foarte clar intelesi: pensiile minerilor, siderurgistilor si altor categorii care au lucrat in conditii deosebite si speciale nu sunt pensii speciale! Aceasta este pacaleala pe care cei de la PSD incearca sa o impinga in aceste zile. Atat ministrul PSD al Muncii, cat si presedintele Casei Nationale de Pensii, pus de PNL, indraznesc sa spuna ca s-a facut echitate, ca cei cu grupe de munca aveau privilegii. Nimic mai fals! Adevarul e altul si trebuie aparat. Aproape 800.000 de oameni sunt nedreptatiti de noua lege a pensiilor si asta nu poate fi intoarsa de propaganda PSD, indiferent de cati bani plateste PSD pentru asta”, a declarat Miruta.
USR atrage atentia Avocatului Poporului, in calitate de garant al respectarii si protejarii drepturilor si libertatilor cetatenilor in fata legii, ca noua lege a pensiilor incalca grav principiul contributivitatii si stabilitatii si drepturile actualilor si viitorilor pensionari care au lucrat in conditii speciale. USR solicita Avocatului Poporului sa dispuna sesizarea Curtii Constitutionale pe Legea 360/2023.
Potrivit legii, drepturile de asigurari sociale trebuie sa reflecte contributiile platite de-a lungul carierei profesionale, ceea ce nu se aplica celor care au lucrat in grupe de munca. Acestia au fost obligati sa plateasca o contributie suplimentara – initial de 10%, in prezent de 8% – pe toata durata activitatii lor, contributie destinata sa le ofere o vechime suplimentara, precum si multiplicarea punctajului lunar proportional cu salariul obtinut. Deciziile de recalculare primite in aceste zile, cu reduceri ale pensiilor chiar si de peste 4.000 de lei, arata insa ca acesti oameni au platit degeaba in plus, nu mai primesc ceva in schimb.
In cazul celor care au muncit in grupe de munca si care vor iesi la pensie dupa 1 septembrie 2024, „nedreptatea pe care le-o face PSD ii va lovi din prima zi”. „Acestia sunt furati direct, le baga PSD mana pana la cot in buzunar. Ei vor primi direct valoarea mai mica a pensiei. Cine se pensioneaza zilele acestea va avea o pensie mai mare, care tine cont de contributiile platite in plus, dar care nu se va mai indexa in urmatorii ani, iar cine se pensioneaza dupa 1 septembrie incolo va avea direct mai putin cu 2.000-4.000 de lei”, precizeaza deputatul USR Radu Miruta.
„Cat despre minciuna potrivit careia nicio o pensie nu va scadea in urma recalcularii, pensionarii nu pot fi pacaliti. Ei stiu ca neindexarea pensiei in urmatorii ani, pana cand pensia recalculata o va ajunge din urma pe cea in plata – in unele cazuri peste 5, 6 sau chiar 7 ani -, inseamna de fapt o scadere. O scadere a puterii lor de cumparare si, implicit, a nivelului de trai”, mai arata USR.