Baletul facut de China in criza Ucraina-Rusia. Ucraina este o poarta de acces vitala catre Europa pentru China – Analiza Foreign Affairs
Criza ucraineana este, in primul rand, o confruntare intre Rusia si Occident, dar, pe margine, este un mare jucator: China. Beijingul a incercat sa mearga pe o linie fina in ceea ce priveste Ucraina. Pe de o parte, a luat partea Rusiei, acuzand NATO ca a cauzat criza si sustinand ca predictiile SUA privind o invazie iminenta o agraveaza. Pe de alta parte, mai ales pe masura ce riscul unui conflict militar a crescut, a facut apel la diplomatie in locul razboiului, se arata intr-o ampla analiza publicata de Foreign Affairs.
Daca ar fi dupa cum vrea Beijingul, acesta ar mentine legaturi puternice cu Moscova, ar proteja relatia comerciala cu Ucraina, ar mentine UE pe orbita sa economica si ar evita repercusiunile sanctiunilor americane si europene asupra Moscovei – toate acestea impiedicand in acelasi timp deteriorarea semnificativa a relatiilor cu Statele Unite. Asigurarea oricaruia dintre aceste obiective ar putea fi posibila. Atingerea tuturor insa nu este.
Daca Rusia invadeaza Ucraina, Beijingul ar putea arunca Moscovei un colac de salvare: ajutor economic pentru a atenua efectul sanctiunilor americane. Dar acest lucru ar afecta relatiile Chinei cu Europa, ar atrage repercusiuni grave din partea Washingtonului si ar impinge tarile traditional nealiniate, precum India, sa se alature si mai mult Occidentului. In schimb, daca Beijingul ignora Moscova, ar putea slabi cel mai apropiat parteneriat strategic al sau intr-un moment in care, avand in vedere deteriorarea securitatii in Asia, are cea mai mare nevoie de ajutor extern.
Criza din Ucraina scoate la iveala limitele politicii externe a presedintelui chinez Xi Jinping. Aspiratiile globale ale Beijingului se ciocnesc acum cu dorinta sa de a ramane ambiguu si distant in mod selectiv. Desi liderii chinezi poate nu recunosc acest lucru, alinierea mai stransa a tarii lor cu Rusia este departe de a fi prudenta. Avantajele acestei miscari sunt teoretice si pe termen lung: Rusia ar putea intr-o buna zi sa intoarca favoarea prin sprijinirea aspiratiilor teritoriale chineze sau prin cooperarea in vederea revizuirii structurilor de guvernanta globala. Cu toate acestea, costurile pentru strategia globala mai ampla a Chinei sunt reale si imediate.
O axa Beijing-Moscova mai stransa ar incuraja si mai mult rivalii Chinei sa se echilibreze impotriva ei, oferindu-le mai multe motive pentru a forma legaturi economice si militare mai stranse pentru a se apara impotriva agresiunii chineze. In capitalele europene, unde atractia pietei masive a Chinei a atenuat eforturile de a riposta impotriva ei, Beijingul se confrunta deja cu vanturi politice mai puternice. Iar in Statele Unite, starea de spirit in ceea ce priveste China a devenit si mai intunecata. Daca izbucneste un razboi in Ucraina, multi politicieni americani vor acuza Beijingul ca are mainile patate de sange. In ceea ce priveste Ucraina, China joaca un joc periculos, unul pe care ar putea ajunge sa il regrete.
Beijingul ar prefera, fara indoiala, ca actuala criza sa nu existe. Pentru inceput, Ucraina este un partener comercial important pentru China in sine, cu fluxuri comerciale bilaterale de peste 15 miliarde de dolari in 2020. Tara este, de asemenea, o poarta de acces vitala catre Europa si un partener oficial al Initiativei Belt and Road, initiativa geopolitica emblematica a lui Xi. Luna trecuta, Xi i-a transmis salutari presedintelui ucrainean Volodimir Zelenskyy, mentionand: „De la stabilirea legaturilor diplomatice in urma cu 30 de ani, relatiile dintre China si Ucraina au mentinut intotdeauna un impuls de dezvoltare solid si stabil”. In privat, expertii chinezi au deplans faptul ca Beijingul, ingrijorat sa nu supere Moscova, nu face mai mult pentru a sprijini un partener important in cadrul Initiativei Belt and Road.
De asemenea, Beijingul nu doreste sa sprijine public o acaparare de teritorii de catre Rusia, avand in vedere preocuparile sale adanc inradacinate ca altii ar putea folosi o logica similara pentru a submina suveranitatea teritoriala chineza. Desigur, China este cu greu un adversar credibil al revizionismului teritorial; nu trebuie sa ne uitam mai departe de actiunile sale in Marea Chinei de Est si Marea Chinei de Sud, de comportamentul sau la granita cu India si de apetitul sau pentru Taiwan.
Liderii chinezi sunt cu siguranta constienti de faptul ca orice sprijin acordat Rusiei in privinta Ucrainei ar agrava relatiile cu UE si Statele Unite. Strategii chinezi considera ca Rusia, Statele Unite si Europa sunt cei mai importanti factori determinanti ai echilibrului global al puterii. Ei considera de mult timp ca visele Europei privind o lume multipolara sunt aliniate cu ale lor. Prin cimentarea divizarii dintre Rusia si Europa, o invazie rusa in Ucraina ar risca astfel sa divizeze cele mai importante puteri in doua blocuri – Rusia si China, pe de o parte, si Statele Unite si Europa, pe de alta parte – recreand aranjamentele de securitate din timpul Razboiului Rece, pe care China pretinde ca le combate cu vehementa. Inrautatind lucrurile, China s-ar alinia cu cea mai slaba dintre celelalte trei puteri.
Este extrem de putin probabil, asadar, ca Xi sa-i fi dat unda verde presedintelui rus Vladimir Putin sa invadeze, asa cum sustin unii. Printr-un mesaj diplomatic atent, Beijingul a sustinut public pozitia Moscovei impotriva expansiunii NATO, dar a subliniat in continuare speranta ca se poate gasi o solutie diplomatica. Dupa cum a declarat Xi intr-o convorbire telefonica din 16 februarie cu presedintele francez Emmanuel Macron, „toate partile implicate ar trebui sa adere la directia generala a solutionarii politice, sa utilizeze pe deplin platformele multilaterale … si sa caute o solutie cuprinzatoare la problema ucraineana prin dialog si consultare”. Trei zile mai tarziu, ministrul chinez de externe Wang Yi a repetat acest mesaj, calificand acordul de la Minsk, perechea de pacte semnate in 2014 si 2015, drept „singura cale de iesire pentru problema ucraineana”. El a reiterat sprijinul pentru „suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala a oricarei tari” si a precizat ca „Ucraina nu este o exceptie”.
Acesta este punctul in care pozitia Beijingului incepe sa devina incoerenta. Pentru ca, in acelasi timp in care solicita o dezescaladare a tensiunilor, alimenteaza beligeranta Moscovei, acordand sprijin public cererilor sale si lucrand pentru a reduce costurile descurajarii occidentale. Achizitionarea de catre Beijing a unei cantitati mai mari de energie ruseasca si utilizarea sporita a renminbi-ului chinezesc (in locul dolarului american) pentru tranzactiile bilaterale ar putea izola Rusia de sanctiunile americane. Afirmatia ministrului chinez de externe conform careia avertismentele SUA privind o posibila invazie rusa sunt „informatii false” submineaza apelurile simultane ale Beijingului la dialog, avand in vedere ca aceste avertismente reprezinta de fapt un apel urgent la diplomatie.
Intentionat sau nu, Beijingul s-a aliat cu revizionismul Moscovei. Intr-o remarcabila declaratie comuna cu Putin, publicata la 4 februarie, Xi nu numai ca a afirmat o viziune ideologica comuna asupra lumii intre cele doua puteri autoritare, dar a legat si extinderea NATO de nevoia lor de a „se opune incercarilor fortelor externe de a submina securitatea si stabilitatea in regiunile lor adiacente comune”. China si Rusia, au declarat liderii, „se opun unei extinderi suplimentare a NATO si solicita Aliantei Nord-Atlantice sa renunte la abordarile ideologizate ale razboiului rece”. Acestia au continuat: „Partile se opun formarii unor structuri de blocuri inchise si tabere opuse in regiunea Asia-Pacific si raman extrem de vigilente cu privire la impactul negativ al strategiei Indo-Pacific a Statelor Unite asupra pacii si stabilitatii in regiune.”
Amestecarea temerilor rusesti legate de NATO cu ingrijorarile chinezesti legate de activitatea SUA in Asia poate ca i-a dat lui Xi un sentiment momentan de camaraderie cu Putin, dar acest lucru se face cu pretul relatiilor cu Occidentul, care a reactionat previzibil. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat presei la 15 februarie: „In mod fundamental, ceea ce vedem este ca doua puteri autoritare, Rusia si China, actioneaza impreuna”. Chiar daca Beijingul deplange in mod public mentalitatea Razboiului Rece pe care o considera ca conduce politica occidentala, relatia sa din ce in ce mai confortabila cu Moscova nu poate sa nu aminteasca observatorilor de relatia sino-sovietica de la inceputul anilor 1950.
Nu doar relatiile Chinei cu Statele Unite si Europa vor avea de suferit. Intr-adevar, sprijinul sau pentru strategia lui Putin starneste temeri in propria curte. Premierul japonez Fumio Kishida a declarat: „Trebuie sa luam in considerare posibilitatea ca, daca toleram folosirea fortei pentru a schimba status quo-ul, aceasta sa aiba un impact si asupra Asiei” – un mod eliptic de a sugera ca Beijingul se poate simti incurajat de aventurismul lui Putin. Ministrul australian al apararii, Peter Dutton, a avertizat ca o invazie rusa ar incuraja China sa isi intensifice propria constrangere asupra Taiwanului. Deocamdata, India a incercat sa ramana neutra, T. S. Tirumurti, ambasadorul indian la ONU, facand apel la „diplomatie linistita si constructiva”. Dar, avand in vedere antagonismul in crestere dintre India si China, o invazie a Ucrainei sustinuta de China ar impinge cu siguranta New Delhi si mai departe de Moscova si mai aproape de Australia, Japonia si Statele Unite.
Avand in vedere costurile, de ce a ales China sa se alieze cu Rusia? Cu siguranta ca era constienta ca aceasta miscare ar exacerba tensiunile cu Occidentul si cu tarile de la periferia sa.
Este posibil ca Xi sa creada cu adevarat ca Putin nu va invada Ucraina, ceea ce inseamna ca a-i acorda sprijin retoric nu va implica niciun cost. Poate ca Putin i-a dat lui Xi garantii private ca actiunile sale au avut doar scopul de a aduce SUA si NATO la masa negocierilor. De asemenea, este posibil ca Xi sa nu fi reusit sa isi actualizeze opiniile pe baza a ceea ce se intampla pe teren in Ucraina. Sprijinul sau pentru opozitia Moscovei fata de extinderea NATO pare sa fi inceput in decembrie 2021, potrivit relatarii rusesti a summitului virtual dintre cei doi lideri. Pe atunci, o invazie rusa nu parea probabila. In lunile care au trecut de atunci, insa, tabloul s-a schimbat – iar China s-ar putea simti blocata intr-o pozitie pe care nu ar mai alege-o.
De asemenea, este posibil ca Xi sa creada ca, in cazul in care o invazie se va materializa, aceasta va afecta Rusia, Europa si Statele Unite mai mult decat China. Atata timp cat China se abtine sa ofere ajutor militar direct Rusiei, aceasta va suferi cel mult sanctiuni secundare pentru sprijinul sau politic si economic. Preocupate de Ucraina si de Rusia, Statele Unite si Europa isi vor abate privirea de la Asia, dand Chinei mana mai libera in vecinatatea sa. Pe scurt, desi un conflict in Ucraina ar fi rau pentru toata lumea, China ar putea iesi mai bine decat ceilalti.
Aceasta este o linie de gandire periculoasa si excesiv de simplista. Ramificatiile unui razboi in Ucraina sunt prea imprevizibile pentru a justifica pariul pe un conflict. Mai mult, exista putine motive sa banuim ca Washingtonul va fi lovit de un razboi in Ucraina. Chiar daca este posibil ca operatiunile americane din Afganistan si Irak sa fi deschis o fereastra de oportunitate strategica pentru China in urma cu peste un deceniu, chinezii ar trebui sa recunoasca faptul ca abordarea administratiei Biden fata de Ucraina este conceputa tocmai pentru a evita sa se impotmoleasca intr-un conflict.
Adevaratul motor al gandirii chinezesti cu privire la Ucraina are probabil legatura cu ceva pe termen mai lung: atractia unui parteneriat mai confortabil cu Rusia. Xi considera ca acesta este cel mai bun raspuns la un mediu de securitate sumbru, caracterizat in principal de deteriorarea relatiilor cu Statele Unite. Cu toate afirmatiile Beijingului despre declinul Occidentului, China inca mai considera ca Statele Unite si aliatii sai sunt suficient de puternici incat frictiunile cu acestia vor defini urmatorul deceniu. Ea considera ca Europa inclina tot mai mult in directia pozitiei americane si simte tensiuni tot mai mari cu tarile din imediata sa vecinatate, inclusiv Australia si India.
Pe de alta parte, relatiile cu Moscova se imbunatatesc constant de mai bine de trei decenii, cu o mai mare aliniere pe o serie de subiecte, inclusiv ideologia, securitatea, spatiul cibernetic si guvernanta globala. Exista inca tensiuni, in special in ceea ce priveste decalajul de putere tot mai mare dintre cele doua natiuni. Insa cele doua tari si-au gestionat remarcabil de bine diferentele. O relatie stransa intre Xi si Putin, o ostilitate comuna fata de Statele Unite si o viziune iliberala suprapusa (desi nu identica) asupra ordinii mondiale sunt probabil suficiente pentru a alimenta relatia cel putin in urmatorul deceniu.
Neavand la dispozitie alte puteri conducatoare in afara de Rusia, este posibil ca Xi sa fi facut un pariu calculat ca o relatie puternica cu Moscova ar putea constitui un avantaj net pentru Beijing. Pe masura ce China isi exercita numeroasele pretentii teritoriale de-a lungul periferiei sale, aceasta se uita la Rusia pentru a contracara eforturile de a o limita. Rusia ar putea oferi, de asemenea, un colac de salvare in cazul in care exista incercari internationale de a intrerupe fluxul de bunuri esentiale catre China. De asemenea, a sprijinit pozitia chineza in ceea ce priveste Taiwanul, iar in cazul unui razboi americano-chinez in legatura cu insula, Beijingul s-ar putea astepta la ajutorul diplomatic si economic al Rusiei.
Alinierea crescanda a lui Xi cu Moscova prezinta un fel de „catch-22” pentru China. Pe masura ce concureaza cu Occidentul in ceea ce priveste ordinea globala, Rusia devine un partener de securitate mai atractiv.
