Actiunile bancii elvetiene UBS au scazut miercuri dupa publicarea unui raport potrivit caruia Departamentul de Justitie al Statelor Unite a intensificat controalele privind presupusele deficiente care au ajutat clientii rusi sa se sustraga sanctiunilor.
Aceste presupuse deficiente se refera la UBS si Credit Suisse, care a fost preluata de rivalul sau mai mare UBS (UBSG.S) la inceputul acestui an.
O investigatie la scara larga a Departamentului de Justitie care se concentreaza in principal pe Credit Suisse si pe potentiale incalcari ale sanctiunilor este in curs de desfasurare, precizeaza canalul de stiri Bloomberg, citand persoane familiarizate cu aceasta chestiune. Departamentul de Justitie a refuzat sa comenteze.
In ultimul sau raport financiar de la sfarsitul lunii august, USB a precizat ca programele sale de sanctiuni sunt concepute pentru a respecta sanctiunile din mai multe jurisdictii, „inclusiv cele impuse de Organizatia Natiunilor Unite, Elvetia, Uniunea Europeana, Marea Britanie si Statele Unite”.
Cea mai mare banca elvetiana a mai precizat in raport ca birourile Credit Suisse din Marea Britanie, Olanda, Franta si Belgia, au fost contactate de oficiali de aplicare a legii in cadrul unei investigatii privind operatiunile bancare transfrontaliere pentru clientii bogati, fara a oferi detalii. „Credit Suisse a efectuat o analiza a acestor aspecte si continua sa coopereze cu autoritatile”, a adaugat UBS.
Raportul Bloomberg, care citeaza persoane familiarizate cu aceasta chestiune, sustine ca reprezentanti ai Departamentului de Justitie au vorbit cu avocatii din SUA ai UBS despre presupusa expunere a Credit Suisse la incalcari ale sanctiunilor de cand UBS a achizitionat rivalul sau mai mic, in iunie.
De asemenea, Departamentul de Justitie analizeaza posibilele deficiente de conformitate la UBS, a declarat una dintre persoanele citate de Bloomberg. Persoanele au mai spus ca investigatia se afla inca in stadii incipiente si este posibil sa nu se soldeze cu acuzatii sau cu o intelegere.
Bloomberg a mai precizat ca investigatia Departamentului de Justitie acopera restrictiile impuse dupa invazia Rusiei in Ucraina in 2022 si rundele anterioare puse in aplicare dupa anexarea Crimeei in 2014.
Sase persoane au fost trimise in judecata de procurorii DIICOT Oradea, pentru constituire de grup…
Gripa australiana H3N2, subtip al virusului gripal sezonier A, a inceput sa se raspandeasca in…
Compania de curierat Sameday Group, parte din grupul eMAG, a decis sa apeleze si la…
Agentia nationala de gestionare a dezastrelor din Indonezia a declarat luni ca cel putin 10…
Primul satelit din lemn din lume, construit de cercetatori japonezi, a fost lansat in spatiu…
O clujeanca a devenit subiectul ironiilor pe retelele de socializare dupa ce a scos la…