„Bani pentru presa” in Grecia. O masura similara cu cea din Romana ajunge in justitie: „Coruptie si frauda”
Aproximativ 50 de personalitati din Grecia, intre care vicepresedintele Ligii grecesti pentru drepturile omului, academicieni si jurnalisti, au sesizat vineri justitia in legatura cu acordarea controversata de catre guvern a 20 de milioane de euro catre mass-media pentru finantarea campaniei de masuri impotriva coronavirusului, relateaza AFP, citata de Agerpres.
Reclamantii solicita urmariri penale pentru ”coruptie”, ”frauda” si ”incalcarea indatoririlor” impotriva a doi ministri si membri ai guvernului de dreapta.
Acestia sunt ministrul adjunct al economiei, Thodoros Skyllakakis si Stelios Petsas, in prezent ministru adjunct al Internelor si purtator de cuvant al guvernului anul trecut, responsabil pentru mass-media.
Primavara trecuta, guvernul de dreapta a acordat pentru 1.232 surse mass-media – presa scrisa, audiovizuala si site-uri de informatii – o suma de 20 de milioane de euro in cadrul unei campanii pentru masuri de combatere a pandemiei de coronavirus.
Mass-media care se afla pe asa-numita ”lista Petsas” (numele fostului purtator de cuvant al guvernului) au beneficiat de ”bani publici” fara ca guvernul sa fi urmat proceduri adecvate de ”transparenta”, subliniaza reclamantii.
Acestia subliniaza ca mass-media pro-guvernamentale au fost favorizate prin primirea unor sume ”disproportionat” mai mari in comparatie cu mass-media din partea opozitiei.
Cel mai evident exemplu remarcat de reclamanti este cel al saptamanalului de investigatie si site de informatii Documento.gr (stanga), care a fost privat de aceasta finantare.
Cazul ”Listei Petsas” a starnit multe reactii din partea unor organizatii internationale din mediul jurnalistic si pentru protectia drepturilor la informatie.
Institutul International de Presa (IPI) a cerut in iulie Greciei sa ”asigure transparenta si corectitudinea” in domeniu.
O analiza a Consiliului Europei privind ”platforma pentru consolidarea protectiei jurnalismului si siguranta jurnalistilor” a constatat ca ”numeroase media pro-guvernamentale primeau sume de bani disproportionate, ceea ce a alimentat acuzatii potrivit carora guvernul a denaturat peisajul mediatic, subminand libertatea presei si pluralismul”.