Barbat din Bistrita-Nasaud, atacat si ranit de o ursoaica in timp ce construia un gard electric impotriva ursilor

news

barbat, atacat, urs, Harghita, Italia, transferat, Romania

Un barbat din Bistrita-Nasaud a fost atacat luni, 23 iulie, de o ursoaica cu pui chiar in timp ce voia sa-si protejeze un teren agricol, prin instalarea unui gard electric care sa tina la distanta animalele periculoase.

„Echipajul de terapie intensiva mobila SMURD intervine pentru acordarea primului ajutor unui barbat atacat de urs in extravilanul localitatii Santioana. Din primele informatii, barbatul este constient, cu leziuni la nivelul unui membru inferior si in zona lombara, adus in intampinarea echipajelor medicale de catre apartinatori. Interventia este in dinamica”, a informat ISU Bistrita-Nasaud, citat de cotidianul local Timp Online.

Barbatul atacat de urs a fost transportat la spitalul din Bistrita cu multiple leziuni la nivelul toracelui si al picioarelor, dar este stabil hemodinamic si respirator, a informat purtatorul de cuvant al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Bistrita, Camelia Strungari

„Barbatul de 43 ani, atacat de urs pe raza localitatii Santioana, este in curs de investigatii in Unitatea de Primire a Urgentelor-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Bistrita. Pacientul este stabil hemodinamic si respirator, constient, cooperant si prezinta multiple leziuni la nivelul toracelui si membrelor inferioare. Va ramane internat la Sectia Chirurgie generala pentru supraveghere si tratament de specialitate”, a transmis reprezentanta SCJU.

Primarul comunei Mariselu, Horea Petrut, a precizat pentru AGERPRES ca barbatul ranit este un localnic din Santioana care, din primele informatii, ar fi mers sa isi ingradeasca un teren agricol cu gard electric, moment in care a fost atacat de o ursoaica cu doi pui, ascunsi pana atunci intr-un lan de porumb.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: