Criza constitutionala din Romania din 2012 a fost un „moment delicat” din punct de vedere institutional si politic, a declarat vineri, intr-un interviu pentru AGERPRES, fostul presedinte al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, care a mai afirmat ca a avut „un foarte discret rol de mediere” intre fostul presedinte Traian Basescu si fostul prim-ministru Victor Ponta.
Intrebat despre cel mai dificil moment din relatia sa cu Romania in timpul celor zece ani (2004-2014) cat a fost presedinte al Comisiei Europene, Barroso a mentionat, din punct de vedere politic, criza din 2012, „cand era un conflict intre prim-ministru sau partidul de guvernamant si presedinte”.
„Am considerat ca era vorba de o criza constitutionala. Apoi Comisia Europeana a trebuit sa intervina, sa se asigure ca toate regulile democratiei si principiile statului de drept sunt respectate”, a spus fostul oficial european, adaugand ca respectiva chestiune „a fost relativ usor de rezolvat” si ca a fost un moment „delicat” din punct de vedere institutional.
„Dar am vorbit atunci cu presedintele (Traian) Basescu si cu premierul (Victor) Ponta si cred ca amandoi au inteles ca interesul meu era sa vad ca Romania este stabila si respectata. Am avut un foarte discret rol de mediere”, a recunoscut Barroso la Universitatea de Vest din Timisoara, unde i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa.
El a mai afirmat ca au existat de asemenea momente dificile si din punct de vedere economic, dar ca Romania a putut sa raspunda pozitiv la programul de ajustare economica. „Am depus mereu eforturi pentru a sprijini Romania in acel moment, vorbind de asemenea cu Fondul Monetar International” si cu alte institutii, a declarat Barroso.
Pe de alta parte, fostul presedinte al CE a subliniat ca cel mai „memorabil” moment al relatiei sale cu Romania a fost cel al aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana in 2007.
„Am fost foarte fericit in ziua aderarii Romaniei. Dupa cum stiti, au fost persoane care s-au opus aderarii Romaniei la UE. Iar faptul ca am incheiat negocierile a fost in sine un moment grozav”, a afirmat el.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a declarat joi ca a sarbatorit victoria aliatului sau Donald Trump…
Presedintele ales Donald Trump a anuntat joi ca Susie Wiles, unul dintre cei doi manageri…
Liderul venezuelean Nicolas Maduro l-a numit pe presedintele rus Vladimir Putin o stea in politica…
Moneda iraniana a scazut miercuri la un minim istoric, in timp ce Donald Trump a…
Guvernul britanic a declarat joi ca a impus cel mai mare pachet de sanctiuni impotriva…
Trei tineri au fost retinuti in cazul masinilor vandalizate pe mai multe strazi din Suceava,…