Categories: politica

Basescu, amendamente stupefiante la legea gratierii. Fostul presedinte vrea sa-l scape pe Voiculescu din puscarie. Si nu numai pe acesta

Senatorul PMP Traian Basescu a depus o serie de amendamente la Legea gratierii, prin care vor fi gratiate pedepsele de sub 10 ani, inclusiv, pe motiv ca altfel persoanele considerate „indezirabile” vor fi pedepsite mai aspru, si se reduc la jumatate pedepsele pentru femeile condamnate pentru fapte fara violenta, inclusiv pentru coruptie, scrie news.ro.

Un alt amendament permite gratierea inclusiv a persoanelor condamnate pentru terorism.

Potrivit amendamentelor depuse de fostul presedinte, „se gratiaza in intregime pedepsele cu inchisoare de pana la 10 ani inclusiv aplicate de instanta de judecata”, fata de termenul de 5 ani, cuprins in proiectul Guvernului. „Faptul ca se prevede un prag de pana la 5 ani pentru acordarea gratierii nu va face decat sa determine aplicarea unor pedepse foarte mari pentru acele persoane considerate indezirabile, astfel ca, daca in prezent, acestea au sansa de a primi o pedeapsa de 3 pana la 4 ani, pe viitor vor fi acordate doar pedepse de peste 5 ani, tocmai pentru a se evita aplicarea acestei legi a gratierii”, motiveaza senatorul PMP.

El cere si reducerea la jumatate a pedepselor pentru femeile „care au fost condamnate pentru infractiuni care nu au fost savarsite cu violenta, inclusiv a acelora care au fost condamnate pentru fapte de coruptie”, precum si a persoanelor de peste 60 de ani.

In forma Guvernului, jumatate din pedeapsa era gratiata doar in cazul femeilor insarcinate si al celor care sunt unic intretinator de familie si au in intretinere minori cu varsta de pana la 14 ani. Cu toate acestea, in argumentatia sa, fostul sef al statului face referire la „femeile – functionar public insarcinate”.

Daca amendamentele lui Basescu ar fi aprobate, Dan Voiculescu ar urma sa fie gratiat a doua zi. De asemenea, de amendamente ar putea beneficia si Elena Udrea daca i se va mentine condamnarea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Decizii in lant: Si Franta si Germania permit Ucrainei sa loveasca Rusia cu rachetele cu raza lunga de actiune SCALP si Storm Shadow

Franta si Marea Britanie au decis sa permita Ucrainei sa loveasca in adancimea teritoriului rus…

3 ore ago

Turcia i-a interzis presedintelui Israelului sa ii survoleze spatiul aerian. Isaac Herzog nu a mai ajuns la summitul COP29 din Azerbaidjan

Turcia a refuzat sa permita avionului presedintelui israelian Isaac Herzog sa zboare prin spatiul sau…

3 ore ago

Presedintele SUA, Joe Biden, a autorizat Ucraina sa foloseasca rachete cu raza lunga de actiune pentru a lovi Rusia

Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…

5 ore ago

Doua drone rusesti au survolat spatiul aerian al Republicii Moldova. Acestea au zburat la o inaltime de aproximativ 100 de metri

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…

6 ore ago

Fotbalistii din Kosovo nu vor mai juca impotriva unei echipe „dintr-o tara care nu ne respecta statul”

Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…

6 ore ago

Mobilizare exemplara la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strang randurile in jurul lui Nicolae Ciuca si impotriva binomului PSD-AUR (P)

”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…

7 ore ago