Presedintele PMP, Traian Basescu, a declarat, luni, in plenul reunit al Camerei Deputatilor si Senatului, ca raportul Comisiei de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009 decredibilizeaza Parlamentul „prin falsurile” pe care le introduce in opinia publica.
„Astfel de rapoarte nu fac bine nici democratiei si nici Parlamentului pentru ca il decredibilizeaza prin falsurile pe care vrea sa le introduca in opinia publica”, a afirmat Basescu, la dezbaterea din plen asupra raportului comisiei de ancheta, anunta Agerpres.
El a sustinut ca, in 2009, Mircea Geoana a pierdut alegerile din cauza PSD. „Pot spune ca Geoana a pierdut alegerile din doua motive: in primul rand, nu pentru ca a existat un grup infractional la PDL, a pierdut pentru ca numai un partid lipsit de experienta poate sa scoata in batalia pentru prezidentiale pe unul pe care tocmai il batusem la competitia de la Primaria Capitalei, fara niciun grup infractional. Dumneavoastra l-ati pus pe Geoana sa-l bat si a doua oara. E problema dumneavoastra. Marea problema pe care o aveti este ca Geoana probabil simte nevoia sa se spele de mai multe ori pe zi, drept pentru care, dupa ce a plecat de la trustul Antena, s-a oprit direct in jacuzzi de la Vantu acasa, de asta ati pierdut si nu ca au fost grupuri infractionale in PDL, ci la voi au fost grupurile”, a adaugat Basescu.
„Va spun la toti: L-am batut pe Geoana de l-am rupt, pe bune”, a mai spus Traian Basescu. Plenul reunit al Camerei Deputatilor si Senatului a adoptat, luni, o hotarare privind aprobarea raportului Comisiei parlamentare de ancheta cu privire la alegerile prezidentiale din 2009 cu 205 voturi „pentru”, 94 „impotriva” si 24 de abtineri.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Franta si Marea Britanie au decis sa permita Ucrainei sa loveasca in adancimea teritoriului rus…
Turcia a refuzat sa permita avionului presedintelui israelian Isaac Herzog sa zboare prin spatiul sau…
Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…
Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…
”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…