Fostul presedinte Traian Basescu a apreciat sambata, in contextul atentatelor de la Paris, ca reprezinta o necesitate „repatrierea imediata a celor care au invadat Europa in acest an” si „consolidarea si inchiderea frontierelor UE pentru migrantii musulmani printre care se strecoara grupari teroriste”.
„In Europa avem o singura solutie: uniti fara rezerve impotriva islamismului terorist. Repatrierea imediata a celor care au invadat Europa in acest an, consolidarea si inchiderea frontierelor UE pentru migrantii musulmani printre care se strecoara grupari teroriste sunt o necesitate imediata. Sa scoatem in strada forte antiteroriste dupa ce zeci de cetateni europeni sunt ucisi cu cinism in inima UE nu este o dovada ca ne putem apara cetatenii impotriva flagelului terorist. Oameni buni, intelegeti ca razboiul terorist s-a mutat pe teritoriul Uniunii Europene”, a scris Basescu, pe contul sau de Facebook.
Cel putin 160 de oameni au fost ucisi intr-o serie de atacuri din Paris, a informat mass-media franceza, potrivit Reuters.
Surse din serviciile de securitate occidentale suspecteaza ca in spatele atacurilor s-ar afla un grup de militanti islamisti, noteaza Reuters.
Presedintele Frantei, Francois Hollande, a decretat sambata stare de urgenta pe intreg teritoriul Frantei si inchiderea frontierelor tarii pe fondul ‘atentatelor teroriste fara precedent’ din Paris, soldate cu zeci de morti, informeaza AFP si EFE.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Franta si Marea Britanie au decis sa permita Ucrainei sa loveasca in adancimea teritoriului rus…
Turcia a refuzat sa permita avionului presedintelui israelian Isaac Herzog sa zboare prin spatiul sau…
Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…
Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…
”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…