Basescu sustine ca Dragnea „este dereglat” si ca Daddy a anuntat chiar la congresul PSD ca il va sustine pe Iohannis sa preia conducerea Consiliului European
Traian Basescu a declarat duminica, in cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, ca la Congresul de sambata, PSD a votat in unanimitate in favoarea inceperii dezbaterilor pentru cinci conventii nationale. Una dintre aceastea este cea pentru presedintia Consiliului UE, social-democratii votand ca Romania sa preia presedintia Consiliului.
Cu alte cuvinte, a explicat Traian Basescu, PSD a votat ca presedintele Iohannis sa preia conducerea institutiei pentru ca este singurul care indeplineste toate conditiile necesare, se precizeaza pe site-ul B1TV.
„Aici trebuie sa lasam deoparte atacurile, rafuielile politice, politicile partizane si sa stabilim impreuna care sunt proiectele majore pe care trebuie sa le aiba Romania in vedere, dar si care sunt realizabile”, a spus Liviu Dragnea, sambata.
”Daddy a propus cinci conventii sa fie semnate. (…) Congresul a votat ca PSD se va bate pentru ca Romania sa preia mandatul dupa Donald Tusk, in 2019 se termina in iunie-iulie si intra in functiune in septembrie”, a explicat Basescu.
Intrebat pe cine sustine PSD la presedintia ConsiliuluI European, fostul sef al statului a raspuns: ”La presedintia ConsiliuluI European trebuie sa sustii dupa regulile Consiliului. Intotdeauna, presedintele se alege dintre membrii Consiliului. Numai pe domnul presedinte Iohannis il avem. PSD nu a avut niciodata membru in Consiliul European. Klaus Iohannis e singura persoana care indeplineste conditiile. Viorica Dancila nu poate pentru ca nu e membra a Consiliului European. (…) PSD a votat ca Romania sa dea presedintele ConsiliuluI European. Iar liberalii au votat ca il sustin pe Iohannis pentru presedintia Romaniei. Deci domnul Iohannis are asigurate doua mandate simultan”.
Basescu a precizat si ca este de parere ca presedintele Iohannis ar avea sanse sa preia functia de la Bruxelles.
”Eu nu vreau sa intaresc aceasta speculatie, doar spun ce stiu. Eu nu pot sa spun decat ca nu poti fi presedinte al Consiliului European daca nu ai fost membru al Consiliului European inainte de a fi desemnat ca presedinte. (…) Este o sarlatanie din partea lui Dragnea. Nu cred ca el nu stie regula asta. Dragnea s-a gandit «Domnule presedinte, mergeti dumneavoastra la Bruxelles, iar eu iau presedintia Romaniei». Eu nu cred ca acest scenariu este fezabil. Eu cred ca Dragnea este dereglat”, a mai spus Traian Basescu.