Basescu sustine ca partidele anti-PSD vor fi invinse de PSD la locale: „Este al 12-lea ceas. Orban, Barna, Ciolos, Tomac, faceti ceva!”

politica

Fostul presedinte Traian Basescu apreciaza ca partidele de dreapta se indreapta spre un esec la locale, in conditiile in care nu actioneaza pentru realizarea unor aliante care sa contracareze avantajul pe care il are PSD prin organizarea alegerilor intr-un singur tur.

„Alegerile locale se apropie vertiginos si nimeni nu are initiativa realizarii unor aliante pentru a contracara efectul favorabil pentru PSD al alegerilor intr-un singur tur. PNL urmeaza sa-si valideze zilele acestea candidatii la functiile de primar, USR a inceput sa-si anunte candidatii la sectoarele Bucurestiului, iar PMP incearca inutil sa gaseasca formule prin care sa-i convinga pe liberali ca alianta trebuie sa functioneze si dincolo de alegerea lui Nicusor Dan. Se pare insa ca orgoliile si lipsa de viziune vor face din dreapta romaneasca o victima sigura a alegerilor locale, dand PSD ocazia sa-si marcheze revenirea printr-o victorie”, a scris Basescu sambata, pe Facebook.

In opinia sa, Ludovic Orban, Dan Barna si Dacian Ciolos sunt „incapabili sa puna interesele dreptei in ansamblul ei deasupra propriilor orgolii si interese”, preferand liste de candidati „cenusii, lipsiti de valoare” in locul unor candidati comuni cu sanse reale de a se impune la vot.

„Castigarea de catre PSD a alegerilor locale le va crea o excelenta platforma pentru legislative. Liderilor partidelor de dreapta nu le lipsesc solutiile legale si politice pentru a castiga alegerile locale, ci le lipseste vointa si mintea. Este al 12-lea ceas. Orban, Barna, Ciolos, Tomac, faceti ceva!”, a mai scris Traian Basescu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: