Beijing si Moscova vor coopera la un „nou nivel”. Prima vizita a premierului Rusiei in China de la declansarea razboiului cu Ucraina

externe

Premierul chinez Li Qiang a declarat miercuri ca China este dispusa sa colaboreze cu Rusia pentru a promova cooperarea in diverse domenii si sa o duca la un „nou nivel”, relateaza agentia Reuters, preluata de The Guardian.

Cooperarea pragmatica dintre China si Rusia a inregistrat o tendinta de dezvoltare „buna”, iar amploarea investitiilor dintre cele doua tari cunoaste o actualizare continua, i-a spus Li premierului rus Mihail Misustin in timpul unei intalniri la Beijing.

Inainte de a semna mai multe acorduri bilaterale cu China, premierul rus, Mihail Misustin a declarat: „Astazi, relatiile dintre Rusia si China se afla la un nivel inalt fara precedent”.

El a mai spus ca vizita lui Xi Jinping in Rusia in martie a fost o dovada in plus a naturii „speciale” a relatiilor bilaterale dintre cele doua tari.

China si Rusia sunt interesate sa coopereze in domeniul energiei si al agriculturii, a relatat miercuri ziarul chinez Global Times, citand un expert chinez proeminent.

„Pe masura ce economia Chinei isi revine, va exista o cerere mare de consum de energie. Pe de alta parte, este o sarcina urgenta pentru Rusia sa extinda piata energetica chineza, inlocuind parti din piata energetica europeana”, a declarat Li Xin, director al Centrului de Studii pentru Rusia si Asia Centrala din cadrul Institutului de Studii Internationale din Shanghai.

In opinia sa, agricultura este un domeniu relativ nou al cooperarii ruso-chineze si are o mare importanta pentru planurile Rusiei de a-si extinde pietele. In acelasi timp, China doreste sa isi diversifice importurile agricole, a adaugat expertul.

„Se asteapta ca soia ruseasca, de exemplu, sa inlocuiasca o parte din exporturile americane catre China”, a spus Li.

In opinia sa, decontarea bilaterala in moneda locala va contribui la evitarea riscurilor de hegemonie a dolarului american si la promovarea internationalizarii yuanului.

Premierul rus Mihail Misustin isi continua miercuri vizita in Republica Populara Chineza, unde se va intalni la Beijing cu premierul Consiliului de Stat al Chinei, Li Qiang, si cu presedintele chinez Xi Jinping. In prima zi a vizitei sale, premierul s-a aflat la Shanghai, unde a luat parte la forumul de afaceri ruso-chinez. In opinia sa, Moscova si Beijingul ar putea atinge cifra record de afaceri de 200 de miliarde de dolari in acest an, iar in viitor se asteapta o crestere si mai mare. Potrivit lui Misustin, situatia actuala creeaza oportunitati suplimentare pentru extinderea prezentei companiilor chineze pe piata rusa si pentru lansarea productiei pe teritoriul chinez.

Misustin a fost oficialul rus de cel mai inalt rang care a vizitat capitala chineza de cand Moscova a trimis mii de soldati ai sai in Ucraina in februarie 2022.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: