Salvatorii au sapat sambata printre daramaturi in cautarea supravietuitorilor in satele de munte din Maroc, in urma celui mai mortal cutremur din tara din ultimele sase decenii, care a ucis peste 1.000 de oameni si a lasat multi fara adapost, transmite Reuters.
Cutremurul care a avut loc vineri noaptea tarziu in muntii Atlas a avariat cladiri istorice din Marrakech, cel mai apropiat oras de epicentru, in timp ce majoritatea deceselor au fost raportate in zonele muntoase din sud.
Ministerul de Interne a anuntat ca bilantul cutremurului de 6,8 grade a ajuns la 1.037 de persoane ucise si alte 672 ranite.
In satul Amizmiz, langa epicentru, salvatorii au sapat prin moloz cu mainile goale. Zidaria cazuta a blocat strazi inguste. In fata unui spital, aproximativ 10 cadavre zaceau acoperite cu paturi, in timp ce rude indurerate stateau in apropiere.
„Cand am simtit ca pamantul tremura sub picioarele mele si casa se inclina, m-am grabit sa-mi scot copiii afara. Dar vecinii mei nu au apucat. Din pacate, nimeni nu a fost gasit in viata din acea familie. Tatal si fiul au fost gasiti morti si inca o cauta pe mama si pe fiica”, a spus Mohamed Azaw.
O coada lunga s-a format in fata singurului magazin deschis, oamenii cautau provizii. In plus fata de provocarile cu care se confrunta salvatorii, bolovanii cazuti au blocat un drum de la Amizmiz pana la un sat din apropiere.
Aproape toate casele din zona Asni, la aproximativ 40 km sud de Marrakech, au fost avariate, iar satenii se pregateau sa petreaca noaptea afara. Mancarea era insuficienta, deoarece acoperisurile s-au prabusit pe bucatarii.
Cutremurul a fost simtit pana la Huelva si Jaen, in Andaluzia, regiunea din sudul Spaniei.
Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat ca peste 300.000 de persoane au fost afectate in Marrakech si zonele invecinate.
In Marrakech, unde s-a confirmat moartea a 13 persoane, locuitorii au petrecut noaptea in aer liber, de teama sa plece acasa.
In inima orasului vechi, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, un minaret a cazut in Piata Jemaa al-Fna.
Persoane ranite au venit in Marrakech din zonele invecinate cautand tratament.
Imaginile televiziunii de stat din zona Moulay Ibrahim, la aproximativ 40 km sud de Marrakech, au aratat zeci de case prabusite la poalele unui munte, iar rezidentii sapau morminte in timp ce grupuri de femei stateau pe strada.
Turcia, unde cutremurele din februarie au ucis peste 50.000 de oameni, s-a numarat printre natiunile care si-au exprimat solidaritatea si s-au oferit sa ofere sprijin.
Algeria, care a rupt legaturile cu Maroc in 2021, dupa escaladarea tensiunilor dintre tarile concentrate pe conflictul din Sahara de Vest, a declarat ca va deschide spatiu aerian pentru zboruri umanitare si medicale.
Cutremurul a fost inregistrat la o adancime de 18,5 km, care este de obicei mai distructiv decat cutremurele mai adanci de aceeasi magnitudine. A fost cel mai mortal cutremur din Maroc din 1960, cand s-a estimat ca un cutremur a ucis cel putin 12.000 de oameni, potrivit Institutului American de Geofizica.
„Cutremurele de mica adancime sunt in mod normal mai distructive”, a spus Mohammad Kashani, profesor asociat de inginerie structurala la Universitatea din Southampton.
El a comparat scenele din urma cu imaginile din Turcia din februarie. „Zona este plina de cladiri vechi si istorice, care sunt in principal din caramida. Structurile prabusite din beton armat p e care le-am vazut… erau fie vechi, fie sub standard”, a adaugat Kashani.
Marrakechul urmeaza sa gazduiasca reuniunile anuale ale Fondului Monetar International si ale Bancii Mondiale din 9 octombrie. Intrebat despre intalnirile planificate, un purtator de cuvant al FMI, a spus ca „In acest moment, singurul nostru obiectiv este pe poporul din Maroc si pe autoritatile care se confrunta cu aceasta tragedie”.
In Marrakech, in capitala Rabat (la aproximativ 350 km nord de Ighil) si in Casablanca (la aproximativ 250 de kilometri nord de Ighil) oamenii petrec noaptea pe strazi, prea speriati sa se intoarca in casele lor.
O unitate de drone din cadrul Brigazii 27 Pechersk a Garzii Nationale a distrus inca …
La marginea desertului de coasta din Peru, un oras pescaresc izolat, in care o treime…
Secretarul executiv al Conventiei-cadru a ONU privind schimbarile climatice, Simon Stiell a transmis sambata un…
Producatorul rus de gaze Gazprom a anuntat ca livreaza, sambata, 42,4 milioane de metri cubi…
Nava de spionaj Yantar a fost observata operand drone intr-o zona care contine infrastructura submarina…
Postul Craciunului 2024 a inceput pe 15 noiembrie, si se va incheia pe 24 decembrie.…