Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor a transmis un comunicat in care ii transmite lui Liviu Dragnea „Bine ai venit acasa” si in care noteaza cateva sfaturi utile „pentru carantina si pentru cei cativa ani de dupa”.
„Iarta masina aia mioritica in care te-au adus la noua ta casa, dar alta n-am avut. Bugetul mic, sistemul penitenciar subfinantat si subminat. Stii matale! Doar te-ai luptat mai bine de 2 ani sa ne darami cu tot cu justitie si puscarii! Daca reusea Tudorel sa libereze toti detinutii, acum faceai puscarie singur. Toata Rahova era, practic, a ta. N-ati reusit si-a fost doar o intamplare ca sluga s-a dovedit nevredinca. Greu esec! Era, intelegem, o masura in programul de guvernare de rezerva”, afirma reprezentantii FSANP intr-un comunicat de presa.
„Am auzit ca te-au si injurat niste cetateni la venirea ‘acasa’. Nici macar ultimul miting nu ti-a reusit, mustacila! Ce soarta! Ce durere! Probabil ca tot auzi asa vorbe de cand nu prea-ti mai ies baile de multime. Si e pacat de fata aia frumoasa sa treaca prin toata harmalaia asta. Si singura acum”, noteaza ei.
Reprezentantii federatiei ii mai transmit lui Dragnea in comunicat ca la partid, dupa cum vad ei la televizor, e minunat.
„Unii zic ca-i bine c-ai plecat, altii ca era bine sa nici nu fi fost. Mai rau e ca ieri, la primirea in penitenciar, la partea de control al cavitatilor n-au fost in tura pianisti. Dar, de buna seama, inca mai simti asta”, continua FSANP.
Reprezentantii federatiei ofera in comunicat si informatii despre camera in care va sta Dragnea.
„Camera o gasesti asa cum ai lasat-o cand ai redus de vreo 3 ori banii de investitii pentru penitenciare, in timp ce plangeai si te smiorcaiai la televizor de mila miilor de infractori condamnati pe nedrept pentru crime, talharii, violuri, hotii si alte blestematii. O sa-i cunosti mai bine si-o sa plangeti impreuna. Poate te mira ca-i cam ingust, ori ca-i olecuta de mucegai sau ca-s prea multi colegi in camera. Preocupat fiind cu amnistii si gratieri, desi aveai pe mana banii tarii, ai uitat sa repari puscariile si sa le aduci aproape de nivelul vilelor pe care le vedem uneori filmate discret din drona. Nu credeai ca ti se intampla si tie justitie”, se arata in comunicat.
Sindicalistii precizeaza ca prima zi este cu emotii, dar ca apoi o sa fie mai bine.
„Probabil c-o sa descoperi si matale ca esti de fapt un scriitor, un cercetator si-un educator. Calea e batuta si n-ar mai mira pe nimeni daca, dupa ce-ai umflat kilometrii de autostrada ori productia la hectar, o sa devii brusc un puscarias model. Intre timp, noi cu ale noastre. O sa incercam sa ne vedem de viata si-o sa traim in lumea asta pe care tu ai incercat sa ne-o furi ca sa scapi de puscarie, dupa ce, printre altele nestiute, ai furat de la copii si asistati social ori din fondurile europene ca sa dai la partid ori sa-ti umfli conturile. Asa ca, inca o data, bine ai venit, Liviu!”, se incheie comunicatul.
Liviu Dragnea se afla, in prezent, in Penitenciarul Rahova, unde deja a inceput executarea pedepsei de 3 ani si 6 luni de inchisoare, insa vreme de 21 de zile, liderul PSD se va afla in carantina pentru a fi supus unor investigatii medicale.
Potrivit articolului 159 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate, examenul medical este efectuat, la primirea in penitenciar, a mai multor categorii de detinuti (in tranzit, prinsi din evadare, veniti prin transfer etc.), insa Liviu Dragnea se incadreaza la cei primiti de la organele de politie. Acesta va fi separat de ceilalti detinuti care nu sunt in carantina.
Tot in perioada de carantina de la Penitenciarul Rahova se afla si Radu Mazare, fostul primar al Constantei.
„Detinutii sunt supusi unui examen clinic general, cu scopul depistarii bolilor infectocontagioase si parazitare, semnelor evidente de agresiune, adictiilor, tulburarilor psihice, riscului de suicid, stabilirii formulei dentare, luandu-se masurile medicale care se impun, inclusiv internarea intr-o unitate sanitara”, se arata in regulament.
Insa, in primele 72 de ore de la primirea lui Dragnea, medicul penitenciarului ii efectueaza examenul clinic complet si poate solicita suplimentar examene clinice de specialitate, investigatii de laborator si paraclinice, astfel incat in cel mult 21 de zile de la primire, sa stabileasca un diagnostic prezumtiv, un regim alimentar, dupa caz, capacitatea de munca.
De asemenea, tot atunci, liderului PSD i se va intocmi un dosar medical.
„Persoanele sunt cazate separat pe camere, in functie de sex si varsta, precum si de alte cerinte legale, de ordine interioara sau de siguranta”, se arata in legea mentionata.
In perioada de carantina, detinutii participa la activitati care au ca scop cunoasterea normelor privind ordinea, disciplina, conduita, relatiile cu alte persoane si cuprinde activitati individuale sau colective desfasurate de administratia penitenciarului.
„Detinutii aflati in perioada de carantina si observare sunt inclusi intr-un program multidisciplinar de adaptare la conditiile privarii de libertate”, mai arata legea.
Foto: Alex Costache/Facebook
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…
Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…
Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…
Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…
Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…