Categories: news

Biserica Ortodoxa reactioneaza: Preotii nu vin neinvitati

12.000 de oameni au aprins lumanari ieri la locul tragediei de vineri seara, insa niciun membru al Bisericii Ortodoxe nu si-a facut aparitia la aceasta manifestare. Publicul a acuzat BOR de indiferenta, iar la trei zile de la drama din clubul Colectiv vine si o prima reactie.

Intr-o interventie la Europa FM, purtatorul de cuvant al Patriarhiei a declarat ca au fost preoti prezenti la locul tragediei, dar cu discretia necesara.

„Cele 30 de familii care si-au primit un membru vor primi un ajutor financiar din partea Patriarhiei Romane si a Arhiepiscopiei Bucurestilor. Fiecare parohie din Bucuresti, dar si cele din tara unde vor ajunge cei decedati in urma incendiului din clubul Bucurestean vor primi asistenta spirituala si sociala”, a declarat Costel Stoica, purtatotrul de cuvant al Patriarhiei.

Multa lume a acuzat clerul Bisericii Ortodoxe ca nu s-a implicat sub niciun chip in alinarea suferintei celor care au fost afectati de incendiul din clubul bucurestean. Se pare insa ca preotii au fost printre credinciosi, dar sub acoperire.

„In primul rand, au fost acolo preotii de la Radu Voda, care se afla cel mai aproape de locul tragediei, iar acest lucru se face cu discretia necesara. Parintele Patriarh Daniel s-a rugat in primul rand la Sfanta Liturghie. Acolo conteaza rugaciunea pentru victimele acestei tragedii”, a mai declarat Costel Stoica.

Ulterior, intr-o discutie telefonica la B1 TV, acelasi purtator de cuvant a afirmat ca, de fapt, preotii nu se autosesizeaza, ci trebuiau chemati!

„In astfel de situatii, cand semeni de-ai nostri pleaca la Domnul, slujbele se fac la biserica, in timpul Sfintei Liturghii. S-au si facut rugaciuni specifice. Apoi se fac la casele celor in necaz si la troitele celor decedati. Preotul nu putea veni neinvitat. Cei care doreau, puteau sa mearga la biserica si sa ceara unui preot sa se deplaseze pentru a tine o mica slujba. Preoti au trecut in acea noapte pe acolo, dar nu se face rugaciune in context de haos si de situatie emotionanta”, a sustinut Stoica.

Potrivit b1tv.ro, intrebat cum se face atunci ca preotii ajung sa sfinteasca masini, reprezentantul BOR a sustinut ca acesta este un lucru normal pentru ca se face la cererea proprietarului: „Masina se sfinteste la solicitarea posesorului si langa locasul de cult. Nu se autopropune preotul”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
Gabriela Jianu

Share
Published by
Gabriela Jianu

Recent Posts

Hrebenciuc anunta ca Simion va intra „cu siguranta” in turul 2. Gigi Becali dezvaluie o noua discutie recenta cu „strategul PSD”

Presedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat vineri ca omul de afaceri…

5 minute ago

Financial Times: Xi Jinping se pregateste pentru un razboi comercial cu Trump. Beijingul: „Vom apara cu hotarare drepturile si interesele Chinei”

China a pregatit contramasuri impotriva companiilor americane daca presedintele ales Donald Trump reaprinde razboiul comercial…

16 minute ago

Ciuca ii cere lui Ciolacu sa prezinte biletul de avion spre Nisa ca dovada ca nu a zburat pe banii Nordis: „Faceti un mic efort sa gasiti biletul”

Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a cerut vineri lui Marcel Ciolacu sa prezinte dovada ca nu…

2 ore ago

Rusia: Autoritatile pregatesc o noua lectie „patriotica” pentru liceeni, pe baza declaratiilor recente ale lui Putin despre „Inteligenta Artificiala suverana, ruseasca”

Discursul recent al lui Putin despre „noua ordine mondiala” la Clubul International de Discutii Valdai…

12 minute ago

Ministrul Sanatatii din Croatia a fost arestat pe fondul unui scandal de coruptie. Premierul l-a dat afara imediat

Prim-ministrul Croatiei l-a demis vineri devreme pe ministrul Sanatatii, Vili Beros, deoarece ministrul a fost…

14 minute ago

Mosfilm se lauda ca are studiouri de film „la fel de avansate ca si Hollywood-ul”. „Modernizarea” a fost efectuata de ministrul Apararii

Directorul executiv (CEO) al studiourilor rusesti Mosfilm, Karen Sahnazarov, s-a intalnit cu Putin pe 13…

34 de minute ago