Blasfemie in Pakistan: Un student a fost condamnat la moarte din cauza unor mesaje considerate jignitoare la adresa profetului Mohamed si a sotiilor sale, transmise pe Whatsapp

externe

WhatsApp, interzis, China, Tik Tok, Statele Unite

Un tribunal din Pakistan a condamnat la moarte un tanar in varsta de 22 de ani si la inchisoare pe viata pe un altul in varsta de 17 ani, sub acuzatia de blasfemie prin mesaje pe Whatsapp, potrivit BBC.

Ambii au negat faptele.

Tribunalul din provincia Punjab a declarat ca tanarul de 22 de ani a transmis imagini si videoclipuri cu intentia de a revolta sentimentele religioase ale musulmanilor.

In Pakistan, blasfemia se pedepseste cu moartea. Au avut loc linsari chiar inainte ca oamenii sa fie judecati.

Plangerea a fost depusa in 2022 de unitatea de criminalitate cibernetica a Agentiei Federale de Investigatii (FIA) din Lahore, capitala Punjabului.  Cazul a fost inaintat unei instante locale din orasul Gujranwala.

In hotararea din aceasta saptamana, judecatorii au spus ca tanarul de 22 de ani a fost condamnat la moarte pentru ca a pregatit fotografii si videoclipuri care contineau cuvinte jignitoare despre profetul Mohamed si sotiile sale.

Adolescentul a fost condamnat la inchisoare pe viata pentru ca a transmis mai departe materialul. Acuzatul a sustinut ca a primit videoclipurile si fotografiile de la trei numere diferite de telefon mobil. FIA a declarat ca a examinat telefonul acestuia si a stabilit ca i-a fost trimis „material obscen”.

Avocatii apararii au sustinut ca cei doi tineri au fost „prinsi intr-un caz fals”.

Tatal condamnatului la moarte, a carui identitate nu a fost dezvaluita, a declarat pentru BBC ca va inainta un recurs la Inalta Curte Lahore.
Adolescentul a fost condamnat la inchisoare pe viata in loc de pedeapsa cu moartea, deoarece este minor, a spus instanta.

Legile impotriva blasfemiei au fost introduse pentru prima data de conducatorii britanici ai Indiei si extinse in anii 1980 sub guvernul militar al Pakistanului.

In august anul trecut, zeci de biserici si case au fost arse in orasul estic Jaranwala, dupa ce doi barbati crestini au fost acuzati ca au deteriorat Coranul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: