Boala Nobel: De ce unii dintre cei mai mari oameni de stiinta din lume sfarsesc prin a deveni nebuni

Castigarea Premiului Nobel este cea mai mare realizare profesionala pentru un om de stiinta. Onoarea este atat de mare, incat un laureat al premiului Nobel poate avea impresia ca ideile si judecatile sale nu ar trebui sa mai fie niciodata puse la indoiala. Acest statut distant, impreuna cu presiunea faimei, ii poate determina pe laureatii Nobel sa isi petreaca ultimii ani de viata urmarind idei imposibile, pseudostiintifice sau de-a dreptul nebunesti, potrivit Big Think.

Din punct de vedere profesional, un laureat al premiului Nobel in fizica, chimie sau medicina isi poate petrece restul carierei oriunde doreste, studiind orice doreste. Laureatii devin purtatori de cuvant pentru domeniile lor sau pot conduce institute sau agentii guvernamentale. Acestia reprezinta varful realizarilor umane.

Dar faima vine cu dezavantaje. Laureatilor li se cere deseori sa comenteze lucruri care se afla cu mult in afara domeniului lor de expertiza. Acest lucru poate fi plin de pericole, in special daca subiectul implica ceva de interes public larg, cum ar fi politica sau religia – sau extraterestrii. Desi nu a fost laureat al Premiului Nobel, Stephen Hawking s-a aflat in mod regulat in astfel de situatii – si a spus adesea lucruri incredibil de stupide.

Exista, de asemenea, si capcane profesionale. In timp ce cei mai multi oameni de stiinta de succes abordeaza probleme usor de rezolvat, un laureat al premiului Nobel are adesea dificultati in a se concentra pe altceva decat pe cele mai mari provocari. Albert Einstein a facut atat de multe descoperiri cutremuratoare, incat ar fi putut castiga inca patru premii Nobel; in schimb, si-a petrecut ultimii ani urmarind zadarnic marile teorii unificate ale tuturor lucrurilor. De asemenea, Steven Weinberg, un alt gigant in domeniu, a petrecut zeci de ani impotmolit in teoria corzilor, alergand dupa propria sa „teorie finala”. Castigatorul premiului Nobel Richard Hamming a descris-o astfel: „Acum el [un alt laureat] nu mai putea lucra decat la marile probleme”.

Problema cu marile probleme este ca deseori duce la dezvoltarea de catre un laureat a ceea ce se numeste „boala Nobel”, un termen ironic care descrie orgoliul si increderea nejustificata in sine care vine adesea odata cu castigarea unui premiu Nobel.

Comportamentul socant al lui Shockley

William Shockley a fost unul dintre inventatorii tranzistorului modern cu semiconductori la Bell Labs. (El s-a asigurat ca toata lumea stie acest lucru, revendicand meritele pentru munca colaboratorilor sai, intrand in fotografiile lor publicitare si incercand sa ii indeparteze de brevet). Pentru aceasta, printre alte descoperiri, Shockley a primit o parte din Premiul Nobel in 1956, impreuna cu colegul sau John Bardeen. Bardeen, cunoscut pentru natura sa umila si dezinvolta, s-a saturat de comportamentul lui Shockley si a parasit Bell pentru a deveni profesor. In aceasta pozitie, el s-a orientat catre problema supraconductivitatii. Noua sa cercetare i-a adus un al doilea premiu Nobel pentru fizica.

Shockley, pe de alta parte, a dezvoltat boala Nobel. El a fondat prima companie de tranzistori in ceea ce avea sa fie cunoscut sub numele de Silicon Valley, iar reputatia sa si talentele sale intelectuale au atras tineri fizicieni de top pentru a face parte din echipa sa. Cu toate acestea, castigarea premiului a dezlantuit cele mai rele trasaturi ale lui Shockley. Paranoia sa s-a amplificat pana la punctul in care si-a obligat angajatii sa se supuna la testul poligraf. Cuprins de nevoia sa egoista de a fi vazut ca un mare geniu, i-a pus sa lucreze la ideile sale geniale, dar nepractice, si i-a umilit public atunci cand aceste cautari esuau. Aroganta sa i-a fortat in cele din urma pe cei pe care ii numea „cei opt tradatori” dintre protejatii sai talentati sa demisioneze. Acesti oameni au devenit celebri pentru munca lor geniala: au fondat Intel, au inventat tehnologia moderna a cipurilor si au creat circuitele integrate.

Dupa acest dezastru, Shockley s-a intors in mediul academic, dar a parasit treptat domeniul fizicii pentru a se cufunda in intrebari despre rasa si inteligenta care, in cele din urma, l-au facut sa devina un purtator de cuvant public al eugeniei. Si-a insultat sotia pentru presupusa genetica „inferioara” a acesteia, care i-ar fi facut pe copiii sai mai putin inteligenti, a donat sperma unei banci de sperma speciala pentru laureati ai premiului Nobel . Cand a murit, Shockley era un nebun cu acte in regula care isi inregistra conversatiile cu reporterii care, la randul lor, il hartuiau pentru a rade de el.

De la stiinta la pseudostiinta

Un alt fizician, Brian Josephson, a castigat premiul pentru o lucrare individuala realizata la varsta de 22 de ani, care a constituit teza sa de doctorat. Avand in fata inca peste 40 de ani, cum ar putea sa se ridice la inaltimea acestui succes? Nimeni nu ar putea pune la indoiala stralucirea sau judecata lui Josephson de a urmari idei noi. Asa ca a inceput sa se intereseze de meditatia transcendentala, ceea ce se pare ca l-a determinat sa petreaca o jumatate de secol studiind si uneori sustinand telepatia, parapsihologia si psihokinezia.

Josephson nu se lasa descurajat de criticile zdrobitoare din partea colegilor sai. El continua sa caute adevaratii oameni cu capacitati de medium si fenomene paranormale. Si se ocupa si de fuziunea la rece.

Cativa alti laureati au avut parte de o asemenea rusine mai tarziu in cariera: James Watson, unul dintre cei care a dezvaluit structura ADN-ului, a devenit cunoscut ca rasist. Linus Pauling si-a petrecut ultimii ani de viata sustinand diverse tipuri de medicina alternativa. El a militat atat de bine pentru ideea falsa a vitaminei C ca tratament pentru orice, de la batranete la cancer si pana la racelile obisnuite, incat, pana in ziua de azi, multi oameni se incarca cu vitamina C atunci cand incep sa se simta rau. Luc Montagnier, cu un aport decisiv in descifrarea HIV, a continuat sa devina un sustinator public al diferitelor teorii medicale marginale.

Compasiune pentru cei care sufera de boala Nobel

Este usor sa ne batem joc si sa respingem laureatii care sufera de boala Nobel. Cui ii pare rau pentru o persoana incapatanata sau aroganta care debiteaza prostii? Totusi, trebuie sa tinem cont de faptul ca excentricitatea insoteste adesea stralucirea. Atunci cand se adauga presiunea faimei, acest lucru ii poate impinge pe unii dintre acesti oameni excentrici peste limita. Asadar, ar trebui sa avem putina simpatie; pentru unii, boala este un efect secundar al maretiei.