Tensiuni si in Bosnia Hertegovina. Inaltul reprezentant al comunitatii internationale a anulat doua legi date de parlamentul sarbilor bosniaci

externe

Inaltul reprezentant al comunitatii internationale in Bosnia si Hertegovina, Christian Schmidt, a anulat, sambata, doua legi pe care parlamentul sarbilor bosniaci le-a adoptat, sfidand constitutia si termenii unui acord de pace care a pus capat razboiului din tara balcanica din anii 1990, potrivit Reuters.

Schmidt, care, in calitate de Inalt Reprezentant international in Bosnia are competente de a impune legi si de a concedia oficiali, a modificat, de asemenea, o lege, astfel incat cei considerati ca atacand institutiile statului sa poata fi urmariti penal.

„Deciziile recente ale Adunarii Nationale a Republicii Srpska incalca direct ordinea constitutionala a Bosniei-Hertegovinei si acordul de pace de la Dayton”, a declarat Schmidt la o conferinta de presa la Sarajevo.

Schmidt s-a referit la votul deputatilor din Republica Srpska pentru a suspenda hotararile Curtii Constitutionale a Bosniei si la oprirea publicarii decretelor si legilor trimisului pentru pace in Monitorul Oficial.

Acordurile de pace de la Dayton au pus capat unui razboi de aproape patru ani, in care au murit aproximativ 100.000 de persoane, prin impartirea Bosniei in doua regiuni autonome, Republica Sarba dominata de sarbi si Federatia impartita intre bosniaci si croati, legate de un guvern central slab.

Presedintele separatist pro-rus al regiunii, Milorad Dodik, care a criticat instanta pentru ca are ca membri judecatori straini, a initiat votul dupa ce instanta a decis saptamana trecuta sa schimbe regulile pentru a putea convoca sedinte si a lua decizii fara judecatori sarbi.

Sarbii spun ca nu-l recunosc pe Schmidt, care a fost numit in 2021, drept inalt reprezentant, deoarece Consiliul de Securitate al ONU nu i-a aprobat numirea.

„Republika Srpska nu va accepta nici macar o singura decizie a falsului inalt reprezentant”, a declarat sambata Dodik, care a fost sanctionat de Statele Unite si Regatul Unit pentru coruptie si obstructionarea pacii.

Schmidt a spus ca deciziile sale intra in vigoare imediat.

Ambasada SUA a salutat deciziile lui Schmidt, fiind de acord ca acesta apara acordul de pace de la Dayton si constitutia care sustin statul de drept in Bosnia.

„Statele Unite sustin suveranitatea, integritatea teritoriala si caracterul multietnic al Bosniei si Hertegovinei si vor continua sa traga la raspundere pentru actiunile lor persoanele implicate in comportamente anti-Dayton”, a scris ambasada pe Twitter.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: