Patru puscasi marini ai SUA au fost ucisi in exploziile de la aeroportul Kabul – The Wall Street Journal

externe

Ambasadorul SUA la Kabul si-a informat personalul ambasadei ca patru puscasi marini americani au fost ucisi in atacul de la aeroport iar alti trei au fost raniti, a declarat un oficial american pentru The Wall Street Journal

UPDATE 2 Cel putin 11 soldati americani au fost ucisi in atacurile de la aeroportul Kabul. Reuters: „Este posibil ca numarul sa creasca”

UPDATE Pentagonul a confirmat ca mai multi soldati au fost ucisi.

Informatii oficiale de la Washington au mentionat doar ca cel putin trei soldati americani au fost raniti.

Cel putin 40 de morti si 120 de raniti au ajuns la spitalele din Kabul in urma atacurilor teroriste, potrivit unui corespondent al New York Times.

Majoritatea ranitilor sunt in stare critica.

Pentagonul a anuntat ca in apropierea aeroportului din Kabul au avut loc cel putin doua explozii, care fac parte dintr-un ”atentat complex” in care s-au inregistrat victime civile si militare americane, transmite Reuters.

Purtatorul de cuvant al Pentagonului, John Kirby, a mentionat pe Twitter ca o explozie a avut loc in apropierea Portii Abbey a aeroportului, iar cealalta langa hotelul Baron.

Doi oficiali americani au spus ca cel putin una dintre deflagratii pare sa fi fost cauzata de un atacator sinucigas cu bomba.

Talibanii au dat vina pe teroristii ISIS pentru exploziile de la aeroportul din Kabul. Jurnalisti americani anunta ca au primit informatii confirm carora sute de militanti ISIS s-ar afla in apropierea aeroportului.

„Talibanii au avertizat trupele americane cu privire la posibile grupari teroriste precum ISIS”, a declarat purtatorul de cuvant al talibanilor, Mujahid.

„O sursa informata cu situatia din Kabul imi spune ca ‘sute de ISIS-K in apropiere, atacurile probabil vor continua'”, a anuntat pe Twitter corespondenta Fox News la Casa Alba.

Un martor ocular al atacului din fata aeroportului din Kabul a declarat unui reporter aflat la fata locului ca explozia a fost „foarte puternica”.

„In locul in care ne aflam, a avut loc brusc o explozie”, a declarat barbatul in imaginile transmise de Reuters.

El a spus ca a vazut „cel putin 400 – 500 de persoane” in zona imediata si a descris unele dintre victime ca fiind „persoane straine”.

„Am carat ranitii aici pe targa si… hainele mele sunt complet insangerate”, a spus el.

Jurnalist BBC la Kabul: „Videoclipurile distribuite online arata mormane peste mormane de cadavre, asa ca asteptati-va ca numarul victimelor sa creasca.”

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: