BREAKING A murit Mihai Sora: „E frig fara tine, iubitule”

Mihai Sora a murit sambata, la varsta de 106 ani, conform unui mesaj care a aparut pe pagina sa de Facebook. Mesajul a fost publicat de sotia sa, scriitoarea Luiza Palanciuc-Sora.

„Mihai Sora, 7 noiembrie 1916-25 februarie 2023.

Iubitule, ai fost fericire pura: nu doar un om frumos, ci Frumusetea insasi, credinta, nadejdea si dragostea, cum spune cuvantul apostolic. Si niciodata nu-ti voi fi indeajuns de recunoscatoare pentru tot ce mi-ai daruit timp de aproape doua decenii. Tu m-ai scos de pe sinele destinului meu si m-ai legat ireversibil si armonios de al tau, cu o gratie de care numai tu erai capabil si pe care nu multi pamanteni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima. Inca nu stiu cum va arata ziua de maine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare.

Unii oameni ar trebui sa traiasca vesnic – nu numai in Rai, unde, negresit, tu vei sta, ci si pe punctul acesta albastru, botul de apa si huma care pluteste in spatiu si pe care opt miliarde de alte fapturi omenesti – dar niciuna ca tine – convietuiesc, se cearta sau se iubesc, se razboiesc ori isi sunt – unele, altora – sprijin. E frig fara tine, iubitule. Aziul”, este mesajul postat pe pagina de Facebook.

Mihai Sora a fost puternic implicat in viata cetatii, fiind prezent in strada alaturi de oameni in momentele cruciale pentru Romania.

Citeste si: Vine un miting urias in Piata Victoriei. Mihai Sora: „Cata frunza, cata iarba, toate firicelele de praf din acest colt de tara”

Iata ce scria Petre M. Iancu despre Mihai Sora in urma cu doi ani.

„L-am urmarit nu o data la coada Girafei din Piata Victoriei pe Mihai Sora rezistand opresiunii. Dadea oamenilor mana fara ifose. Ii privea in ochi si le zambea. Rezista, in zgomotul si vartejul protestelor, atat farmecului cantecelor de sirena ultranationaliste ale televiziunilor securiste, cat si furiei si ipocriziei cleptocratiei pe care o apara si o promoveaza aceste institutii.

Il cunoscusem cand eram copil. Citeam cartile de cultura universala pe care le edita Mihai Sora la Biblioteca pentru Toti, BPT. Auzisem scriitori, ganditori si artisti marcati, in plina crispare si paralizie mentala comunista, de vivacitatea si prospetimea dialogului cu el. Ii vazusem patrunsi pana in maduva de noima si profunzimea dezbaterilor filosofiei sale tomiste sau ale filosofiilor idealista ori marxista ale interlocutorilor sai, derulate de regula chiar acasa la el, in vasta sa biblioteca. Ii vazusem entuziasmati de adancimea si deschiderea gindului sau, de disponibilitatea lui de a-si lua mereu in serios interlocutorul, de a acorda atentie faptei lui, gandului sau, interpretarii lui. I-am observat impresionati ca fusesera socotiti importanti, evidenta a iubirii sale de aproape.

Stiam de obarsia sa in casa unui preot ortodox, de casatoria lui cu o evreica de limba germana convertita la crestinism, de confruntarea lor cu generatia rinocerizata a Romaniei interbelice, de repulsia lor fata de fascismul care se instapanise, gretos, peste mintile incetosate ale europenilor, de plecarea lor in Franta, de cartea publicata de el, acolo, de aderarea lui la comunismul francez si de rezistenta lui antinazista din Hexagon. Mi se parea si mi se mai pare exemplul viu al ideii ca nu conteaza cum pornesti in cursa, ci mai degraba unde si cum ajungi la potou. El cu bine a ajuns.

Din reactia multora la interactiunea intensa cu el in anii comunismului si ulterior se desprindeau surpriza si consecintele benefice ale contactului asiduu cu un om credibil prin autenticitatea si adecvarea lui permanenta la adevarul la care perpetuu medita”, a scris jurnalistul pe Deutsche Welle.

Citeste si: Varanul il ameninta pe Mihai Sora cu tribunalul dupa ce a fost facut „turnator cu ifose de intelectual”: „Ati depasit limitele acceptabile ale libertatii de exprimare”

Mihai Sora, eseist si filosof, s-a nascut la 7 noiembrie 1916, in comuna Ianova, judetul Timis. A urmat Liceul „C. Diaconovici-Loga” din Timisoara (1927-1934), apoi Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti (1934-1938), potrivit ”Dictionarului scriitorilor romani” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi si Aurel Sasu; Ed. Albatros, Bucuresti, 2002). I-a avut ca profesori, printre altii, pe Mircea Vulcanescu si Nae Ionescu.

In 1939, devine student in filosofie la Sorbona, primind o bursa a guvernului francez, apoi, din cauza ocupatiei germane si-a continuat studiile la Universitatea din Grenoble (1940-1945), pregatindu-si aici teza de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. S-a stabilit apoi la Paris, fiind numit cercetator stagiar la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris, Sectia de filosofie (1945-1948).

A revenit in tara in 1948 si a fost constrans sa ramana, potrivit sursei citate. A lucrat ca functionar in cadrul Serviciului de presa la Ministerul de Externe (1948-1950), apoi a fost sef al redactiei de literatura a Editurii in limbi straine de pe langa Institutul Roman pentru Relatii Culturale cu Strainatatea (1951-1954), redactor-sef al compartimentului ”Mostenirea literara” al Editurii de Stat pentru Literatura si Arta, unde reia seriile „Biblioteca pentru toti”, ”Scriitori romani” s.a.(1954-1969), precum si sef al serviciului Biblioteci in cadrul Ministerului Invatamantului (1970-1977), de unde se pensioneaza.

A fost primul ministru al Invatamantului dupa caderea regimului comunist, facand parte din guvernul condus de Petre Roman. A demisionat din functie in semn de protest fata de mineriadele din 13-15 iunie 1990, refuzand apoi sa mai ocupe functii in cadrul administratiei de stat.

A debutat editorial in Franta cu eseul „Du dialogue interieur. Fragment d’une Anthropologie metaphysique” (Editura Gallimard, 1947). Trei decenii mai tarziu, publica in tara volumul „Sarea pamantului. Cantata pe doua voci despre rostul poetic” (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor), dupa care i-au aparut volumele „A fi, a face, a avea” (1985) si „Eu & tu & el & ea… sau Dialogul generalizat” (1990), ”Despre dialogul interior. Fragment dintr-o Antropologie Metafizica” (1995). A semnat si volume de publicistica: „Firul ierbii” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), „Filosoficale” si „Cateva crochiuri si evocari” (2001), „Mai avem un viitor? Romania la inceput de mileniu, interviuri” (2001), „Locuri comune” (2004), „Clipa si timpul” (2005), „Despre toate si ceva in plus. De vorba cu Leonid Dragomir” (2005), ”Sarea pamantului” (2006), ”Despre dialogul interior” (2006).

A colaborat cu articole si studii in reviste ca: „Familia”, „Romania literara”, „Viata romaneasca”, „Ramuri”, „Cronica”, „‘Vatra”, „22”. A tradus din J.J. Rousseau („Visarile unui hoinar singuratic”, 1968), J.P. Sartre („Cu usile inchise”, 1981).

”In totul, avem de a face cu o figura singulara in filosofia romaneasca. Incadrabil, ca varsta, in generatia lui Eliade, Cioran, Noica, Vulcanescu, Tutea, Sora a luat un traseu filosofic divergent fata de acestia. In timp ce discipolii lui Nae Ionescu se lasau fascinati de un (neo)irationalism cu mesaj mesianic, el s-a format la scoala franceza, fiind probabil singurul si in orice caz cel mai autentic existentialist roman. Pe linia lui Descartes, Husserl, Heidegger, Sartre, el dezvolta o viziune existentialista, folosind o metoda fenomenologica (…)”, se arata in ”Dictionarul scriitorilor romani” (Ed. Albatros, Bucuresti, 2002).

Este membru fondator al Aliantei Civice, al Grupului de Dialog Social, precum si al Societatii Romane de Fenomenologie. In 2012, a devenit membru de onoare al Academiei Romane, conform www.acad.ro.

In 2011, a fost distins cu Decoratia Regala ”Nihil Sine Deo”. I-a fost conferit in 2016 Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler „cu prilejul aniversarii unui secol de viata, in semn de inalta apreciere pentru intreaga sa cariera dedicata valorilor umane fundamentale, cercetarii si educatiei, prin care a imbogatit cultura romaneasca si universala, pentru rolul avut in consolidarea democratiei in Romania postdecembrista, impunandu-se ca un reper al tinerelor generatii”.

La 31 mai 2018 a primit, la Oradea, Premiul „Iosif Vulcan” al revistei „Familia”, „pentru dimensiunea modelatoare si luminoasa a vietii si operei domniei sale, pentru consecventa admirabila a spiritului in slujirea adevarului, binelui si frumosului”.

La 5 octombrie 2018 Mihai Sora a primit Premiul Cetateanului European 2018, un premiu acordat, anual, de Parlamentul European, incepand cu 2008, pentru activitati si initiative realizate de cetateni, grupuri, asociatii sau organizatii care, prin actiunile lor de zi cu zi, promoveaza valorile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care au demonstrat un angajament remarcabil pentru promovarea unei mai bune intelegeri reciproce si a unei integrari mai puternice in randul cetatenilor statelor membre sau care au facilitat cooperarea transfrontaliera sau transnationala pe termen lung in vederea consolidarii spiritului european.

Tot in 2018, a primit titlul de cetatean de onoare al Capitalei, in semn de recunoastere a contributiei sale la promovarea valorilor culturale romanesti.

In martie 2019 Mihai Sora a primit Premiul „Ion Monoran” din partea Societatii Timisoara, la decernarea premiilor organizatiei pe anul 2018. Societatea Timisoara premiaza in fiecare an proiecte civice, institutii si personalitati pentru abordarea temerara si responsabila a unor teme majore din societatea romaneasca, precum si pentru promovarea valorilor europene in arhitectura institutionala a Romaniei, potrivit unui comunicat al Societatii Timisoara.