Un tribunal din Moscova l-a condamnat marti pe opozantul rus Aleksei Navalnii, critic acerb al Kremlinului, la trei ani si jumatate de inchisoare, dupa ce a decis ca acesta a incalcat conditiile de eliberare in urma unei condamnari cu suspendare in 2014, dar a spus ca termenul sau de inchisoare va fi scurtat pentru timpul in care s-a aflat in arest la domiciliu, relateaza Reuters, citata de Agerpres.
Navalnii, unul dintre cei mai virulenti critici ai presedintelui rus Vladimir Putin, a fost arestat la 17 ianuarie pe un aeroport din Moscova la revenirea sa in Rusia din Germania, unde a primit ingrijiri dupa ce a fost otravit in august cu agent neurotoxic din familia Noviciok cu caracter militar.
Astfel, tribunalul a dat curs cererii Serviciului penitenciar din Rusia (FSIN) privind comutarea pedepsei de 3,5 de inchisoare cu suspendare impotriva opozantului Aleksei Navalnii, intr-un dosar din 2014, intr-o pedeapsa cu executare.
Fondul de lupta impotriva coruptiei (FBK), fondat de Navalnii, a lansat marti seara un apel la o manifestatie imediata la Moscova intr-un mesaj pe Twitter, potrivit AFP si Reuters.
Unul dintre avocatii lui Navalnii a declarat ca va face apel la aceasta condamnare
Navalnii a calificat aducerea sa in fata justitiei drept o tentativa de a ‘intimida milioane’ de rusi si a lansat acuzatii grave la adresa presedintelui Vladimir Putin, caruia i-a transmis din sala de judecata ca va intra in istorie drept ‘Vladimir otravitorul’, reiterand o acuzatie mai veche potrivit careia seful statului este cel care a ordonat otravirea sa cu substanta chimica de uz militar in luna august, relateaza AFP, EFE si Kommersant.
‘Cel mai important in acest proces este intimidarea unui numar cat mai mare de oameni. Il inchidem pe unul pentru a baga frica in alte milioane’, a proclamat opozantul rus, care ar putea fi trimis la inchisoare pentru trei ani si jumatate pentru ca ar fi incalcat, potrivit autoritatilor, conditiile controlului judiciar intr-un dosar din 2014.
Evocand arestarea a mii de persoane in cursul manifestatiilor reprimate cu brutalitate de autoritati in ultimele doua weekenduri, el si-a exprimat speranta ca din ce in ce mai multi rusi vor realiza ca ‘este imposibila incarcerarea a milioane sau a sute de milioane de oameni’.
‘Cand ei vor realiza aceasta, si acel moment va veni, nu veti putea trimite dupa gratii intreaga tara’, a declarat Aleksei Navalnii.
El l-a acuzat din nou pe presedintele rus Vladimir Putin ca a ordonat otravirea sa cu agent neurotoxic in vara.
Vladimir Putin ‘va intra in istorie drept cel ‘care planteaza otrava in chiloti’, a izbucnit opozantul rus la un moment dat, referindu-se la modul in care a fost otravit.
‘Stiti, au existat in trecut un Alexandru (al II-lea) ‘Eliberatorul’ si un (tar) Iaroslav cel Intelept. Iar noi il vom avea pe Vladimir ‘otravitorul”, a remarcat el.
In discursul sau din sala de judecata, Navalnii a amintit de anchetele sale facute publice pe internet si care releva implicarea FSB (Serviciul Federal de Securitate/fostul KGB) in tentativa sa de asasinare, investigatii infirmate de Kremlin.
‘Noi am aratat si am dovedit ca Putin, prin FSB, a comis aceasta tentativa de asasinat si eu nu sunt singura victima. Multi stiu acum despre aceasta, altii vor afla si asta il innebuneste pe acel omulet din buncarul sau’, a spus Navalnii, referindu-se la presedintele rus, despre care unele media ruse au relatat ca in perioada de varf a pandemiei de COVID-19 a stat ascuns intr-un buncar pentru a nu se contamina cu SARS-CoV-2.
Conform unei anchete realizate de Bellingcat-CNN-The Insider.ru, otrava care aproape ca l-a ucis pe Navalnii a fost aplicata pe partea din fata a chilotilor acestuia de catre agenti FSB in camera de hotel unde se oprise opozantul rus in timpul unei deplasari in august in orasul siberian Tomsk. De asemenea, noi investigatii ale Bellingcat au scos la iveala existenta unei structuri in cadrul FSB care se ocupa de anihilarea fizica, in special prin otraviri, a personalitatilor indezirabile pentru puterea rusa.
In timpul discursului sau, procurorul a cerut un avertisment impotriva lui Navalnii, iar judecatorul l-a invitat sa nu faca politica. Cu toate acestea, opozantul rus a spus ca procesul impotriva sa este destinat sa ‘intimideze milioane’, dar ca are incredere ca rusii nu vor fi ‘intimidati’.
In plus, Navalnii, care a fost arestat la jumatatea lunii ianuarie la intoarcerea sa din Germania, unde a primit ingrijiri dupa otravirea cu Noviciok, a cerut nu doar eliberarea sa imediata, ci a tuturor detinutilor politici din Rusia.
Kremlinul a respins toate criticile occidentale legate de arestarea lui Navalnii si de utilizarea disproportionata a fortei de catre politie in protestele masive din 23 si 31 ianuarie in sprijinul opozantului, in urma carora au fost arestate aproape 10.000 de persoane.
Presedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat vineri ca omul de afaceri…
China a pregatit contramasuri impotriva companiilor americane daca presedintele ales Donald Trump reaprinde razboiul comercial…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a cerut vineri lui Marcel Ciolacu sa prezinte dovada ca nu…
Discursul recent al lui Putin despre „noua ordine mondiala” la Clubul International de Discutii Valdai…
Prim-ministrul Croatiei l-a demis vineri devreme pe ministrul Sanatatii, Vili Beros, deoarece ministrul a fost…
Directorul executiv (CEO) al studiourilor rusesti Mosfilm, Karen Sahnazarov, s-a intalnit cu Putin pe 13…