BREAKING Record negru in Romania, peste 2.000 de cazuri de infectari in ultimele 24 de ore
In ultimele 24 de ore s-au inregistrat inca 2.158 de cazuri de coronavirus in Romania, a anuntat Grupul de Comunicare Strategica, miercuri. 26.021 de teste au fost efectuate in ultimele 24 de ore. 550 de persoane sunt internate la ATI. Alexandru Rafila a anuntat ca Romania se afla deja in valul doi.
Pana astazi, 30 septembrie, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 127.572 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
102.476 de pacienti au fost declarati vindecati.
In urma testelor efectuate la nivel national, fata de ultima raportare, au fost inregistrate 2.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Pana astazi, 4.825 de persoane diagnosticate cu infectie cu COVID-19 au decedat.
In intervalul 29.09.2020 (10:00) – 30.09.2020 (10:00) au fost inregistrate 33 de decese (21 barbati si 12 femei), ale unor pacienti infectati cu noul coronavirus, internati in spitalele din Arges, Bacau, Bihor, Botosani, Brasov, Constanta, Gorj, Harghita, Iasi, Maramures, Mehedinti, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Tulcea, Vaslui, Ilfov si Municipiul Bucuresti.
Dintre acestea, 2 decese au fost inregistrate la categoria de varsta 40-49 de ani, 5 decese la categoria de varsta 50-59 de ani, 10 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 6 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 10 decese la categoria de peste 80 de ani.
31 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, un pacient decedat nu a prezentat comorbiditati, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbiditati pana in prezent.
In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.496. Dintre acestea, 550 sunt internate la ATI.
Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 2.419.691 de teste. Dintre acestea 26.021 au fost efectuate in ultimele 24 de ore, 16.233 in baza definitiei de caz si a protocolului medical si 9.788 la cerere.
Pe teritoriul Romaniei, 10.677 de persoane confirmate cu infectie cu noul coronavirus sunt in izolare la domiciliu, iar 7.348 de persoane se afla in izolare institutionalizata. De asemenea, 22.986 persoane se afla in carantina la domiciliu, iar in carantina institutionalizata se afla 28 de persoane.
In ultimele 24 de ore, au fost inregistrate 1.254 apeluri la numarul unic de urgenta 112 si 632 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisa special pentru informarea cetatenilor.
Ca urmare a incalcarii prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, politistii si jandarmii au aplicat, in ultimele de 24 de ore 383 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 57.800 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Politiei, a fost constatata, ieri, o infractiune pentru zadarnicirea combaterii bolilor, fapta prevazuta si pedepsita de art. 352 Cod Penal.