Bucurestenii nu au uitat cine guverneaza. Zeci de mii de oameni au scandat „Jos comunistii” in timp ce trupul Regelui Mihai era asezat pe un afet de tun
Sicriul cu trupul neinsufletit al Regelui Mihai I a fost asezat pe un afet de tun, iar miile de oameni care asista la ceremonial au aplaudat si au strigat ”Regele Mihai”, ”Monarhia salveaza Romania” si ”Jos comunistii!”. Peste 20.000 de oameni asista in centrul Bucurestiului la ceremoniile funerare.
Funeraliile Regelui Mihai I au inceput, sambata, la ora 10.25, la Palatul Regal, in prezenta membrilor familiei regale a Romaniei, a reprezentantilor a zeci de case regale din intreaga lume, a presedintelui Klaus Iohannis, a premierului Mihai Tudose, a presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor, a fostului sef al statului Emil Constantinescu, a membrilor corpului diplomatic, a reprezentantilor cultelor religioase.
La ora 14.05, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regala Baneasa, pe ruta Piata Unirii, Piata Universitatii, Piata Romana, Arcul de Triumf, Sos. Kiseleff, Sos. Bucuresti-Ploiesti, precizeaza news.ro.
Sicriul cu corpul neinsufletit al Majestatii Sale va fi transportat la ora 14.40 cu Trenul Regal de la Bucuresti la Curtea de Arges. Vor calatori in Trenul Regal Custodele Coroanei si membrii Familiei Regale a Romaniei. Prezenta presei si a publicului va fi permisa la Gara Regala Baneasa.
Trenul Regal va circula cu viteza redusa in urmatoarele localitati: Chitila (ora 14.51) – Titu (ora 15.41) – Pitesti (ora 16.46).
La ora 17.30, cortegiul funerar se va deplasa de la gara la Noua Catedrala Arhiepiscopala si Regala de la Curtea de Arges. Prezenta presei si a publicului va fi permisa la Gara din Curtea de Arges.
Gara fost construita in mai putin de un an, la cererea Regelui Carol I, dupa planurile arhitectului francez care a restaurat si Manastirea Curtea de Arges si a fost data in folosinta in anul 1899. Considerata o bijuterie arhitecturala, in prezent gara este in paragina, iar astazi va fi acoperita cu un mesh care reproduce fatada cladirii.
La ora 17.50, va avea loc slujba de ingropare a Regelui Mihai I in Catedrala Manastirii Curtea de Arges. La ora 18.20, sicriul va fi purtat intr-o procesiune pe jos catre Noua Catedrala Arhiepiscopala si Regala.
La ora 18.40 va avea loc ceremonia religioasa a ingroparii in Noua Catedrala Arhiespiscopala si Regala.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.