Budai il avertizeaza pe noul sef PNL al CJ Botosani: „Sa nu amestece afacerile cu activitatea de la Consiliul Judetean si sa nu opreasca proiectele incepute de administratia PSD”

politica

Presedintele executiv al organizatiei judetene Botosani a Partidului Social Democrat (PSD), fostul ministru al Muncii, Marius Budai, a declarat, marti, ca partidul din care face parte este, in continuare, prima formatiune politica din judet.

El a aratat ca PSD a obtinut cele mai multe mandate de primar si de consilier local, devansand celelalte formatiuni politice.

„Va multumesc pentru votul foarte consistent pe care l-ati acordat candidatilor social-democrati pentru primariile si consiliile locale si pentru Consiliul Judetean din Botosani. Datorita dumneavoastra, PSD este in continuare prima formatiune politica din judet, fapt ce rezulta atat din numarul consistent de primari social-democrati alesi, dar si din votul pentru consiliile locale, unde PSD se mentine la o cota foarte ridicata, comparativ cu celelalte formatiuni. Va multumesc pentru incredere si va asigur ca ne vom stradui sa onoram votul dumneavoastra la fel cum am facut-o de fiecare data”, a afirmat Budai, citat de Agerpres.

Pe de alta parte, liderul social-democrat l-a felicitat pe presedintele filialei din Botosani a Partidului National Liberal, Valeriu Iftime, care a castigat alegerile pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean, avertizandu-l „sa nu amestece afacerile cu activitatea de la Consiliul Judetean si sa nu opreasca proiectele incepute de administratia PSD”.

„In acelasi spirit de fairplay, il felicit si pe domnul presedinte Valeriu Iftime pentru victoria obtinuta la un scor foarte strans si sper ca de acum, dupa incheierea competitiei, va manifesta mai multa deschidere la colaborare, in folosul cetatenilor care l-au votat, dar si al celor care nu l-au votat si care reprezinta mai mult de jumatate dintre optiunile exprimate la urne. Sper sa aiba o atitudine constructiva, sa fie integru, sa nu amestece afacerile cu activitatea de la Consiliul Judetean si sa nu opreasca proiectele incepute de administratia PSD, mai ales pe cele cu finantare europeana, pentru ca aici e vorba de banii si de binele botosanenilor si nu este loc de orgolii politice”, a adaugat Budai.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: