Budapesta anunta un asalt asupra „identitatii nationale” a statelor pentru a stabili o „noua ordine mondiala globala”. Cine sunt inamicii statelor-natiune
Asigurarea dreptului la identitate nationala este vitala pentru orice popor si stat european, a declarat vineri presedintele parlamentului ungar, Laszlo Kover, in deschiderea sesiunii plenare a Forumului reprezentantilor maghiari din Bazinul carpatic (KMKF) care are loc la Budapesta, transmite MTI, citata de Agerpres.
Potrivit acestuia, forte private cum sunt companiile multinationale reprezinta o noua provocare pentru statele-natiune, iar miza luptei dintre state si multinationale o reprezinta controlul asupra resurselor financiare, economice, naturale si umane ale tarilor.
Puterile private incearca sa slabeasca si chiar sa elimine identitatea nationala pentru a stabili o noua ordine mondiala globala, a sustinut acesta, adaugand ca inscrierea in lege a dreptului la identitate nationala poate fi „o arma eficienta de autoaparare” a statelor natiune impotriva puterilor private.
Ministrul ungar al justitiei, Judit Varga, a subliniat in cadrul sesiunii ca Ungaria considera minoritatile sale nationale drept o valoare, iar pe vecinii sai drept parteneri.
„Aceste doua principii de baza ilustreaza felul in care vede Ungaria viitorul Europei”, a spus ea.
Pentru Ungaria sunt foarte importante relatiile bune cu vecinii si acest aspect este determinat de situatia comunitatilor etnicilor maghiari din tarile invecinate, a notat ministrul ungar, potrivit caruia guvernul ungar considera de asemenea importanta sustinerea organizatiilor care reprezinta interesele maghiare.
„Nu facem toate acestea cu intentii ostile, ci cu respectarea cu consecventa a principiilor europene”, a asigurat ministrul ungar al justitiei.