Oficialii de la Bruxelles fac presiuni pentru a incepe negocierile oficiale cu privire la aderarea Ucrainei la Uniunea Europeana chiar luna viitoare, potrivit unor persoane familiarizate cu aceasta chestiune, relateaza Politico.
In culise, diplomati din UE si de la Kiev lucreaza intens pentru a incerca sa convinga guvernul ungar sa isi dea acordul pentru deschiderea discutiilor privind aderarea Ucrainei.
Cinci diplomati, care au vorbit sub protectia anonimatului, au declarat ca obiectivul este de a demara negocierile oficiale chiar de la 25 iunie.
Deschiderea discutiilor ar aduce un impuls moral Ucrainei, care se lupta de peste doi ani cu invazia rusa si care aspira de mult timp sa adere la blocul occidental.
In decembrie anul trecut, liderii UE i-au spus presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca doresc ca Ucraina si Moldova sa se alature uniunii, ceea ce ar putea duce numarul membrilor la 29 de tari. Insa procedura legala oficiala de initiere a negocierilor de aderare a fost blocata de opozitia Ungariei.
Potrivit diplomatilor, atat Bruxelles-ul, cat si Kievul sunt angajate intr-o diplomatie bilaterala intensa cu Budapesta pentru a aborda preocuparile legate de minoritatea maghiara din Ucraina.
Dupa ce liderii UE au dat unda verde politic Kievului, urmatorul pas in procesul de aderare este inceperea discutiilor oficiale cu Ucraina prin intermediul unei conferinte interguvernamentale. Aceasta ar reprezenta deschiderea negocierilor de aderare.
Ucraina si sustinatorii sai din UE au cerut ca aceasta conferinta interguvernamentala intre Bruxelles si Kiev sa aiba loc inainte ca Ungaria sa preia presedintia rotativa a Consiliului UE la 1 iulie.
Premierul ungar Victor Orban a fost cel mai mare obstacol intern in calea sprijinului UE pentru Ucraina in ultimii doi ani. El a amenintat de mai multe ori ca va bloca deciziile privind finantarea UE pentru Kiev, precum si negocierile de aderare si sanctiunile impotriva Rusiei. Inainte de a fi de acord cu cadrul de negociere, Budapesta doreste mai multe garantii privind imbunatatirea protectiei juridice a minoritatilor din Ucraina.
Premierul PSD Marcel Ciolacu si delegatia de ministri PSD care se afla in vizita la…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a remarcat ironic ca PSD accepta, ”de la o vreme incoace”,…
Veen Bosch & Keuning (VBK), cea mai mare editura din Tarile de Jos, achizitionata de…
Tatal unei eleve din Franta, a carui relatare despre utilizarea caricaturii profetului Mahomed la o…
Ministrul Constructiilor din Serbia, Goran Vesic, si-a anuntat luni demisia, la trei zile dupa prabusirea…
Inca 2.500 de soldati au sosit luni in estul Spaniei, greu lovit de inundatii, pentru…