Budapesta, raspuns batjocoritor adresat Germaniei, dupa ce Ungaria a fost amenintata cu consecinte financiare daca nu accepta refugiati
Ungaria da dovada de o „solidaritate exceptionala” fata de Germania in conditiile in care contribuabilii ungari platesc pentru a proteja granitele tarii, protejand astfel Germania impotriva imigratiei ilegale, a declarat sambata ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, in legatura cu un interviu acordat de cancelarul Angela Merkel pentru doua ziare germane, relateaza MTI, citata de Agerpres.
„Ungaria a cheltuit peste 800 de milioane de euro pentru protectia frontierelor si nu a primit niciun ajutor”, a spus Szijjarto.
El a salutat totodata sprijinul in crestere pentru pozitia Ungariei in ceea ce priveste migratia in ultimii doi ani.
„Guvernul ungar a spus de la inceput ca nu este nevoie sa fie aduse probleme aici, ci sa se ofere ajutor in locurile unde exista probleme”, a spus el, referindu-se la migrantii care fug din zone de conflict pentru a ajunge in Europa.
Ministrul a subliniat ca Germania este un partener economic important pentru Ungaria.
„Companiile germane iau o mare parte din fondurile UE destinate Ungariei, insa nu ne deranjeaza pentru ca ei angajeaza cetateni ungari, asa ca situatia este favorabila pentru toata lumea”, a spus el.
Intr-un interviu acordat Nordwest Zeitung si Passauer Neue Presse, cancelarul german Angela Merkel a declarat ca Ungaria s-ar putea confrunta cu consecinte financiare daca sfideaza decizia Curtii Europene de Justitie (CEJ) in legatura cu cotele obligatorii de imigranti.
„Oricine respinge aceasta solidaritate trebuie sa accepte ca nu va fi fara consecinte, inclusiv pentru negocierile privind viitorul sprijinului financiar”, a declarat Merkel pentru publicatia Nordwest Zeitung.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.