Buenos Aires: Liam Payne, fost membru al formatiei One Direction, a distrus camera de hotel in care se afla inainte de a se arunca de la balcon. Politistii au gasit narcotice si bauturi alcoolice

life

Liam Payne, unul dintre fostii membri ai formatiei One Direction, a murit din cauza unor traume multiple si a sangerarilor interne dupa ce s-a aruncat de pe balconul unui hotel din Buenos Aires, au declarat procurorii joi, adaugand ca o perchezitie initiala a sugerat ca accidentul ar fi survenit in urma abuzului de substante, potrivit Reuters.

Payne, in varsta de 31 de ani, a fost gasit mort dupa ce a cazut, miercuri, de la etajul trei al unui hotel din Buenos Aires.

In primele detalii oficiale ale autopsiei, procuratura a declarat ca legistii au gasit 25 de rani compatibile cu cele cauzate de o cadere de la inaltime, inclusiv leziuni mortale la cap, sangerare interna si externa. Acesta a adaugat ca nu exista semne ca o terta parte ar fi implicata, desi incidentul a fost investigat ca o „moarte suspecta”.

„Totul indica faptul ca muzicianul era singur cand a cazut si trecea printr-un episod din cauza abuzului de substante. Politistii care au efectuat cercetari la fata locului au gasit in camera substante care la prima vedere – si in asteptarea confirmarii expertilor – ar fi narcotice si bauturi alcoolice, precum si mai multe obiecte si piese de mobilier distruse”, a spus procuratura.

Politia a declarat ca a gasit camera in „dezordine totala”, cu diverse lucruri distruse si medicamente imprastiate.

Desi detaliile mortii sale raman neclare, Payne a vorbit public despre luptele sale cu sanatatea mintala si despre abuzul de alcool pentru a face fata presiunilor faimei.

Politia a spus ca in curtea interioara a hotelului au fost gasite o sticla de whisky, o bricheta si un telefon mobil, de pe care au fost luate amprente.

In camera hotelului de lux din cartierul Palermo, politia a spus ca a gasit medicamente fara reteta, vitamine Energy Pack si Clonazepam, un medicament pentru anxietate.

„La intrare s-a observat dezordine totala, cu diverse elemente sparte”, a spus politistii intr-un comunicat, adaugand ca au luat mai multe amprente si alte probe pentru a fi analizate in laboratoare, precum si un caiet si un pasaport.

„Zona balconului a fost inspectata pentru a se stabili accesul la acesta”, a adaugat politistii.

Inainte de caderea lui Payne, un angajat al hotelului a sunat la serviciile de urgenta, cerand ajutor in privinta unui oaspete care distrugea camera si parea sa fie sub influenta drogurilor sau a alcoolului, a aratat inregistrarea audio obtinut de la Ministerul Securitatii din Buenos Aires.

„Avem un oaspete care a luat droguri si alcool. Si, ei bine, el este… Cand este constient, sparge, distruge toata camera. Trebuie sa trimiteti pe cineva la hotel, va rog”, a spus angajatul hotelului in apelul sau catre politie. „Avem nevoie sa trimiteti pe cineva urgent pentru ca, ei bine, nu stiu daca viata oaspetelui este in pericol. Are o camera cu balcon. Si ne este putin cam teama ca va face ceva care ii va pune viata in pericol”, a mai spus acesta.

One Direction a avut succes la nivel mondial dupa ce Simon Cowell i-a reunit pe Payne, Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan si Louis Tomlinson in 2010, in editia britanica a emisiunii X Factor. Au vandut 70 de milioane de discuri, cu sase hituri de top 10 pe Billboard’s Hot 100, inclusiv „What Makes You Beautiful”, „Story of My Life” si „Live While We’re Young”. Payne a contribuit la „Story of My Life” si „Night Changes”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: