Bulgaria, o tara cu 7 milioane de locuitori, a inregistrat in ultimele 24 de ore un numar de 2.243 de noi contagieri cu coronavirus si 42 de noi decese provocate de maladia COVID-19, cifre inedite pentru aceasta tara balcanica dupa declansarea epidemiei in luna martie, relateaza marti EFE, citata de Agerpres.
Potrivit datelor oficiale ale Ministerului bulgar al Sanatatii, intre 60 si 100 de bolnavi cu COVID-19 sunt internati zilnic in spitalele din tara, un fapt care, alaturi de numarul tot mai mare al personalului sanitar infectat cu noul coronavirus, ameninta sa aduca in prag de colaps capacitatea clinicilor bulgare.
Multe dintre ele s-au vazut obligate sa inchida unele sectii si sa amane operatiile si tratamentele urgente.
In ultimele 24 de ore, conform autoritatilor locale, 65 de membri ai personalului medical au fost infectati cu noul coronavirus, dintre care 27 medici si 17 asistente, ridicand la 1.948 numarul contagierilor din sectorul sanitar.
La randul sau, prim-ministrul bulgar Boiko Borisov prezinta „simptome de disconfort fizic” si se afla in autoizolare la domiciliu, la fel ca alti sapte ministri ai cabinetului sau.
„Nu exista o schimbare in ceea ce priveste starea mea: am inca simptome de disconfort fizic. Sunt tratat ca orice cetatean bulgar caruia medicul de familie i-a recomandat tratament acasa”, a scris marti Boiko Borisov pe contul sau de Facebook, dupa ce a fost supus sambata unui nou test PCR, care a iesit pozitiv.
Confirmarea testului pozitiv pentru Borisov a fost anuntata a doua zi dupa ce autoritatile sanitare bulgare au ridicat mai devreme perioada de carantina impusa premierului.
Scandalul provocat de aceasta situatie l-a obligat pe directorul Inspectoratului sanitar regional din Sofia (SRHI), Dancio Pencev, sa-si prezinte luni demisia.
De la declansarea pandemiei, Bulgaria a inregistrat in total 40.132 de contagieri, dintre care 20.346 sunt cazuri active.
Potrivit matematicianului Nikolay Vitanov, numarul real al cazurilor ar fi in Bulgaria de opt ori mai mare decat cel declarat oficial.
„Conform calculelor mele, numarul real al persoanelor infectate in tara este 320.000, dintre care 280.000 de persoane nu au fost depistate si nu stiu ca sunt purtatoare ale virusului si nici nu prezinta simptome”, a declarat Vitanov pentru postul Nova TV.
Surse guvernamentale au declarat joi pentru aktual24.ro ca au fost gasite fermele de boti despre…
Casa Alba intentioneaza sa accelereze livrarea asistentei de securitate ramase pentru Ucraina, pe fondul temerilor…
In timpul campaniei electorale, Donald Trump a amenintat cu noi tarife punitive impotriva Chinei. La…
Donald Trump, care a fost ales al 47-lea presedinte al Statelor Unite, a promis sa…
Premierul PSD Marcel Ciolacu a facut joi dimineata noi declaratii despre "partajul" cu sotia sa,…
In Italia, aproximativ 60 de persoane au fost arestate in urma unui raid al politiei…