actualitate

Bullying la gradinita. Un fenomen ingrijorator si solutiile oferite de programul „Sa fim prieteni – Fara Bullying”

Bullyingul in gradinite, manifestat sub forma excluderii de la jocuri, neacceptarii in grup sau etichetarii, a devenit o problema tot mai vizibila in comunitatile educationale din Romania.

Un studiu realizat de „Salvati Copiii Romania” arata ca 85% dintre specialistii din gradinitele selectate afirma ca prescolarii se confrunta cu astfel de situatii, iar 54% considera ca nu toti copiii au parteneri de joaca.

Aceasta realitate atrage atentia asupra importantei interventiei timpurii pentru a preveni efectele pe termen lung asupra dezvoltarii emotionale si sociale a copiilor.

Programul „Sa fim prieteni – Fara Bullying” se extinde la peste 260 de gradinite din Bucuresti si alte judete. Programul este construit pe o metodologie dezvoltata de Mary Foundation si Salvati Copiii Danemarca, care a fost pilotata si adaptata pentru specificul din Romania. Aceasta initiativa isi propune sa combata bullyingul prin activitati care incurajeaza copiii sa dezvolte relatii pozitive si sa inteleaga importanta empatiei si a respectului fata de ceilalti.

In perioada iunie-septembrie 2024, 1.244 de specialisti din gradinite au fost formati pentru a aplica metodologia in lucrul cu copiii. Acestia se alatura celor 606 specialisti formati in anul scolar anterior. In total, peste 1.850 de specialisti vor lucra in anul scolar 2024-2025 cu aproximativ 26.000 de prescolari si cu parintii acestora. Obiectivul este crearea unor comunitati educationale incluzive si sigure, in care copiii sa invete sa gestioneze emotiile si sa dezvolte relatii sociale sanatoase.

Dupa finalizarea formarii, gradinitele au fost dotate cu resurse educative specifice: ursuletul prietenos, ghiduri pentru specialisti, carti cu activitati, cartonase pentru conversatii si fise cu exemple pentru discutiile cu copiii. Aceste materiale sunt utilizate pentru a-i ajuta pe copii sa isi exprime emotiile si sa isi dezvolte capacitatea de a interactiona pozitiv cu colegii lor.

Analizele preliminare realizate in randul cadrelor didactice participante in program arata ca fenomenul de bullying este constientizat la nivelul comunitatii educationale, 97% dintre educatori afirmand ca acesta se afla in atentia lor. De asemenea, 54% dintre respondenti constata o crestere a fenomenului de izolare sociala in randul copiilor, adesea cauzata de excluderea de la activitatile de grup. Aproximativ 23% dintre cazuri se refera la copii care sunt frecvent sau permanent exclusi.

Interventia se adreseaza nu doar copiilor, ci si parintilor si educatorilor. Programul ii ajuta pe acestia sa constientizeze responsabilitatea pentru comportamentele de bullying si sa inteleaga importanta actiunii colective. 75% dintre respondenti considera ca parintii sunt responsabili pentru astfel de comportamente, urmati de grupurile de copii si cadrele didactice. Totodata, 72% dintre participanti subliniaza ca prevenirea bullyingului este posibila, cu conditia interventiei timpurii si a formarii unor abilitati socio-emotionale adecvate in randul copiilor.

Analiza programului implementat in anul scolar 2023-2024 a aratat rezultate pozitive: 70% dintre copiii participanti au invatat sa isi exprime emotiile si sa le gestioneze intr-un mod sanatos, in timp ce 64% dintre educatori au observat o imbunatatire a climatului din gradinita. De asemenea, 24% dintre parinti au inceput sa se organizeze mai bine pentru a facilita interactiunile sociale dintre copii si in afara programului educational.

Urmareste-ne si pe:
Anca Ionescu

Share
Published by
Anca Ionescu

Recent Posts

O romanca de doar 22 de ani a murit in Italia dupa o operatie efectuata de un medic care studiase in Romania si pe care-l alesese de pe Tik-Tok

O tanara r0manca stabilita in Italia a murit in urma unei banale operatii de rinoplastie,…

21 de minute ago

Economistul Nouriel Roubini, cel care a prezis criza mondiala din 2008, avertizeaza ca politicile protectioniste ale lui Donald Trump vor crea un haos care va lovi intreaga lume

Agenda economica propusa de Donald Trump ridica riscul unuia dintre cele mai defavorabile scenarii pentru…

51 de minute ago

Patru experti militari sau din cadrul NASA au depus marturie in Congres ca armata americana a capturat OZN-uri si a folosit ingineria inversa pentru a reproduce tehnologiile acestora

Comisia pentru Supraveghere si Responsabilitate a Camerei Reprezentantilor din SUA a organizat miercuri o audiere…

O oră ago

Contractele angajatilor straini din Iasi, verificate in detaliu de ITM

Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Iasi a desfasurat o ampla campanie de verificare a angajatorilor…

O oră ago

O fi de la prea multi pumni in cap? Sylvester Stallone ii aduce osanale lui Donald Trump, numindu-l „al doilea George Washington” – VIDEO

Sylvester Stallone l-a intampinat joi seara pe Donald Trump pe scena la un eveniment organizat…

O oră ago

Presedintele Iohannis munceste si in weekend: el va efectua, de vineri pana luni, o vizita oficiala in Germania

Presedintele Klaus Iohannis va efectua, de vineri pana luni, o vizita oficiala in Republica Federala…

2 ore ago