„Ca un catelus de companie”. Un fost ministru al Justitiei, declaratii dure despre comportamentul lui Tudorel Toader in Parlamentul European
Deputatul liberal Catalin Predoiu, fost ministru al Justitiei, considera ca prezenta lui Tudorel Toader la Strasbourg a fost nepotrivita, in conditiile in care nu fusese invitat la dezbaterea din plenul Parlamentului European privind modificarile la legile Justitiei din Romania.
„Induiosatoare, daca n-ar fi fost usor jenanta, atitudinea domnului Toader, care astepta cuminte pe culoar, precum un catelus de companie, desi cunostea bine ca nu era invitat si care era procedura, deci ca nu va fi si dansul chemat in sesiunea de ‘ham-ham’ politic. Spune multe despre credibilitatea pe care nu o va putea dobandi in Europa. Un ministru al Romaniei nu are voie sa stea pe la usi. Daca e invitat, merge si vorbeste, daca nu, nu are ce cauta. Condamnabila declasare a functiei. A lipsit tabloului dezolant costumul popular al doamnei Dancila si inconfundabilul citit din pagini urmarind randul cu degetul, stil ‘Plenara Judeteana a PCR'”, a scris Predoiu joi, pe Facebook.
El a criticat si modul in care s-au manifestat europarlamentarii romani prezenti la dezbaterile din Parlamentul European.
„Dezbaterea din Parlamentul European privind legile pesediste ale Justitiei a reconfirmat lipsa de clasa politica si, pe alocuri, de maniere, a multor europarlamentari romani. Remarcabil tupeul domnului Nica, pe care depozitiile de martori si inculpati din tribunalele scandinave nu-l mai infricoseaza. Doamna Nicolai s-a remarcat prin binecunoscuta-i ‘finete’ de discurs. Adevarul a fost schimonosit, coplesit si inghesuit, undeva pe sub banci, de marea majoritate a discursurilor din ambele tabere”, sustine Catalin Predoiu.
In opinia sa, calitatea dezbaterii a fost determinata de calitatea europarlamentarilor romani, care ar putea sa scada si mai mult dupa urmatoarele alegeri.
„In ce priveste fondul problemei, daca organizarea dezbaterii a fost un follow-up la declaratia Juncker-Timmermans din 25 ianuarie, nu e de bine pentru Romania. Si nu m-am bucurat niciodata cand tara noastra e pusa in dificultate, chiar daca asta inseamna un blam mare pentru PSD. Intrucat la PSD este intreaga responsabilitate”, mai spune Predoiu.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.