Cancelarul se tine de promisiune, salariul minim este majorat la 12 euro pe ora. 6,2 milioane de salariati vor beneficia de crestere
Guvernul german a adoptat miercuri un proiect de lege privind majorarea salariului minim orar, de la 9,82 de euro in prezent, pana la 12 euro incepand de la 1 octombrie, una dintre masurile promise de cancelarul social-democrat Olaf Scholz si de care vor beneficia peste 10% dintre persoanele active, informeaza AFP, citata de Agerpres.
Parlamentul german, Bundestag-ul, va trebui sa dezbata si sa voteze acest proiect de act normativ inainte de a deveni lege.
Masura va imbunatati remuneratia pentru aproape 6,2 milioane de salariati, dintr-un total de 41,5 milioane salariati si o populatie activa de 45,2 milioane de persoane la finele lui 2021.
Concret, proiectul de lege prevede o majorare a salariul minim legal in doua etape, de la 9,82 euro pe ora pana la 10,45 euro pe ora la 1 iulie 2022, iar de la 1 octombrie pana la 12 euro pe ora.
De aceasta modificare vor profita in special angajatii din estul tarii, din landurile fostei RDG, femeile si in general „cei care au facut ca tara sa functioneze in timpul pandemiei”, a comentat ministrul Muncii din Germania, social-democratul Hubertus Heil, intr-un comunicat de presa.
Majorarea salariului minim este prevazuta in acordul de coalitie incheiat de social-democrati, verzii si liberalii germani in luna decembrie 2021.
Masura va duce la cresterea globala a puterii de cumparare cu 4,8 miliarde de euro in prima economie europeana, a estimat Confederatia germana a sindicatelor (DBG).
In plus, actul normativ prevede majorarea plafonului de remunerare a asa-numitelor „mini job-uri”, adica munca temporara care este exercitata pe langa principalul loc de munca, de la 450 pana la 520 de euro pe luna, un aspect criticat de sindicate. Aceasta majorare a plafonului pentru mini job-uri „este fatala” deoarece va consolida munca precara, sustine Christiane Benner, vicepresedintele sindicatului IG Metall.
In plus, majorarea salariului minim ar putea alimenta de asemenea inflatia, care a atins deja un nivel record de aproape 5% la finele lui 2021.
„Aceasta va avea probabil un efect notabil asupra preturilor produselor alimentare”, a apreciat miercuri presedintele Presedintele Asociatiei Fermierilor Germani, Joachim Rukwied.