Categories: politica

Captura zilei: DNA a bagat in catuse un important lider politic pentru luare de mita

Procurorii DNA l-au retinut miercuri pe Aristotel Cancescu, fost presedinte al Consiliului Judetean Brasov si vicepresedinte al PNL, pentru mai multe fapte de luare de mita in legatura cu campania electorala din 2012.

Potrivit unui comunicat al DNA, Aristotel Cancescu este acuzat de procurori si de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit in forma continuata.

Iata comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Brasov au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 26 octombrie 2016, a inculpatului

CANCESCU ARISTOTEL ADRIAN, la data faptelor presedinte al Consiliului Judetean Brasov si presedinte al filialei judetene a unui partid politic, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
– luare de mita (3 fapte),
– abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit in forma continuata.

Inculpatul Cancescu Aristotel Adrian urmeaza sa fie prezentat la data de 27 octombrie 2016, Tribunalului Brasov, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

De asemenea, procurorii anticoruptie au mai dispus punerea in miscare a actiunii penale si masura controlului judiciar pentru 60 de zile, incepand cu data de 26 octombrie 2016, fata de inculpatul

COMAN CLAUDIU, la data faptelor consilier judetean, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
– complicitate la luare de mita,
– instigare la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit in forma continuata.

Totodata, procurorii anticoruptie au mai dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de suspectii:

CIRICA CRISTIAN EMIL, la data faptei director al Directiei investitii, urbanism si amenajarea teritoriului, cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata,

ISPAS RADU PETRU, la data faptei administrator public al judetului Brasov, cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata,

POPESCU AURELIA, la data faptei director economic executiv in cadrul Consiliului Judetean Brasov, cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata,

IOSIF RAZVAN, la data faptei administrator al unei societati comerciale, cu privire la savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata.

In ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

1. In contextul campaniei electorale din anul 2012, inculpatul Cancescu Aristotel Adrian, in calitate de presedinte al filialei judetene a unui partid politic, a pretins de la trei persoane bani si alte foloase, constand in suma totala de 105.000 lei si angajarea unor anumite persoane in cadrul Agentiei Judetene de Dezvoltare Durabila, pentru ca in schimb sa ii puna pe cei trei pe pozitii sigur eligibile pe lista de candidati pentru Consiliul Judetean Brasov.

Una dintre cele trei persoane este si inculpatul Coman Claudiu care, la acea vreme, era sef de campanie electorala si consilier judetean. In aceasta calitate, inculpatul Coman Claudiu a primit de la una dintre viitoarele candidate la functia de consilier judetean, in biroul sau din cadrul CJ Brasov, suma de 50.000 lei.

Banii respectivi au fost predati casieriei partidului, fara documente, fiind utilizati pentru materiale electorale, consecinta fiind alegerea celor trei persoane in functia de consilier judetean.

2. In aceleasi circumstante, in perioada 2012-2013, inculpatul Cancescu Aristotel Adrian, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Brasov, cu incalcarea prevederilor legale si la cererea inculpatului Coman Claudiu, a dat dispozitii pentru intocmirea formala a cinci referate pe care ulterior le-a aprobat. Referatele respective au fost semnate in prealabil si de suspectii Cirica Cristian Emil, Popescu Aurelia si Ispas Radu Petru.

Prin intermediul acestor documente, inculpatul a justificat trei dispozitii pe care le-a dat ulterior si initierea si adoptarea unor hotarari pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezerva al consiliului.

Prin aceste demersuri, sub pretextul achizitiei de softuri educationale/servicii, a fost aprobata suma de 675.000 lei.

In continuare, avand acceptul si promisiunea presedintelui Consiliului Judetean Brasov ca va aloca banii respectivi, dar si pentru a realiza o aparenta de legalitate, inculpatul Coman Claudiu si-a folosit influenta ce decurgea din calitatile mentionate mai sus si a cerut unui numar de 15 primari din judet (de aceeasi orientare politica) sa formuleze cereri prin care sa solicite alocarea de sume de bani din fondul de rezerva pentru achizitia de softuri educationale, lucru pe care acestia din urma l-au si facut.

Dupa formularea acestor cereri, intre societatea administrata in fapt de suspectul Iosif Razvan si primariile respective sau direct cu scolile din aceste localitati, au fost incheiate contracte pentru furnizarea de cursuri, in speta tutoriale Windows, Word, Excel, Power Point, navigare internet, sub forma unor pachete cu CD-uri, a caror valoare a totalizat suma de 675.000 de lei.

In unele cazuri au fost incheiate contracte fara ca unitatile de invatamant sau primarile sa detina calculatoare si, in plus, softurile vandute nu erau licentiate sau avizate de Ministerul Educatiei ca fiind corespunzatoare programei de invatamant pentru ciclul gimnazial.

Ulterior, societatea furnizoare a softurilor, dupa scaderea cheltuielilor facute (aproximativ 10.000 lei pentru fiecare contract, plus diverse comisioane), a retras restul de bani in numerar, in mai multe transe.

Banii au fost apoi remisi inculpatului Coman Claudiu din care acesta a folosit suma de 86.000 de lei pentru a-si asigura locul pe o pozitie sigur eligibila pe lista candidatilor pentru Consiliul Judetean Brasov.

El va fi prezentat joi Tribunalului Brasov cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Procurorul din dosarul Revolutiei isi lanseaza cartea la Oradea

Generalul Catalin Ranco Pitu, fost procuror-sef al Sectiei Parchetelor Militare si unul dintre cei mai…

3 minute ago

La comemorarea „Revolutiei de catifea”, mii de slovaci au iesit in strada pentru a protesta impotriva guvernului pro-rus al premierului Robert Fico

Mii de cetateni slovaci au iesit aseara pe strazile tarii pentru a protesta impotriva guvernului…

12 minute ago

Ministrul finlandez de externe ii indeamna pe liderii occidentali sa se abtina de la a-l suna pe Putin si solicita o comunicare coordonata cu Kremlinul

Ministrul finlandez de externe, Elina Valtonen, i-a indemnat pe liderii occidentali sa se abtina de…

26 de minute ago

Politistii avertizeaza: Noua metoda de inselaciune face victime! Un barbat a pierdut aproape 2500 de lei

Politistii din Suceava atrag atentia asupra unei noi metode de inselaciune, dupa ce un sofer…

29 de minute ago

Ucraina anunta restrictii de electricitate pe intreg teritoriul tarii, dupa masivul atac rusesc cu rachete – locuitorii vor avea curent doar noaptea, intre 22.00 si 6.00

Ucraina va aplica de luni "masuri de restrictie" in consumul de electricitate pe tot teritoriul…

41 de minute ago

Vesti bune pentru schiori! Tunurile de zapada artificiala au fost pornite: „Vrem sa deschidem partiile la inceputul lui decembrie!”

Autoritatile din Sinaia au inceput procesul de inzapezire artificiala pe partia Laptici 1 din Valea…

46 de minute ago