Carmen Dan si Melescanu vor plati scump, vin dosare penale. Iohannis a avut un mesaj clar, CTP confirma

politica

In declaratia de presa de miercuri, prin care a cerut demiterea „imediata” a lui Teodor Melescanu si Carmen Dan, Klaus Iohannis a lasat de inteles ca vor exista si urmari pemale ale modului in care cei doi au gestionat procesul de votare din tara si din diaspora.

„Este evident ca trebuie sa existe si urmari politice. Cei care nu au organizat corespunzator sau chiar au organizat intentionat prost aceste alegeri, trebuie sa plateasca cu functia. Atentie, vorbesc de urmarea politica. Ca ulterior se gasesc si alte probleme, este o chestiune pe care o vom discuta dupa ce exista prima analiza”, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu este convins ca Melescanu si Carmen Dan se vor alege cu dosare penale.

„Pai, mai trebuie demisi nu numai ministrii acestia doi, trebuie demisi niste ambasadori, trebuie demise persoane responsabile din aparatul Ministerului de Externe, pentru ca ceea ce s-a intamplat in sectiile de votare, ce s-a intamplat in procesul de votare din strainatate a fost facut cu premeditare, pentru ca dupa ce in 2014 s-a intamplat ce s-a intamplat, ca in 2019 sa spui ca lucrurile astea au fost doar niste greseli, o proasta administrare, cum spune dl Melescanu, asta poti sa i-o spui lui mutu de la manutanta!

In mod evident, acum a fost vorba de premeditare si oamenii respectivi de acolo, din teren, din ambasade, trebuie sa fie cercetati si demisi si, mai mult decat atat, eu cred ca trebuie sa raspunda penal in fata justitiei atat dl Melescanu, cat si dna Carmen Dan – pentru ca si in tara a fost organizat defectuos, intre ghilimele, votul -, precum si toti responsabilii din strainatate, din ambasade, din aparat, toti acestia trebuie sa raspunda penal! Dincolo de a fi demisi, dincolo de responsabilitatea politica, trebuie sa raspunda penal, pentru ca impiedicarea cetatenilor sa-si exercite un drept fundamental prevazut prin Constitutie, aceasta este o infractiune grava, cu caracter penal”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

In loc sa-si prezinte demisia, ministrii Carmen Dan si Teodor Melescanu au ales sa ii raspunda agresiv si obraznic presedintelui Iohannis.

„Nu stam in genunchi, nici eu, nici partidul, in fata lui Klaus Iohannis. Nu am de gand sa demisionez”, i-a transmis Carmen Dan lui Victor Ciutacu, realizator la Romania TV.

„Nu Iohannis m-a numit ministru, avem lucruri mai importante de rezolvat”, a spus Teodor Melescanu, potrivit Realitatea TV.

Ulterior, la Antena 3, Melescanu a spus ca presedintele Iohannis este vinovatul de situatia din diaspora.

„Domnul presedinte are dreptul sa isi exprime orice opinie. Cand vorbim de o demitere, trebuie sa avem si o baza pentru a cere demiterea cuiva, nu doar pe baza de ganduri, intrebari. Pur si simplu, vinovat este presedintele Iohannis, care la doua saptamani dupa ce am stabilit care sunt sectiile de votare, la propunerea ambasadelor, si am ajuns la un numar de 441, dansul a anuntat ca va face referendum in aceeasi zi. In consecinta, din 2 minute, cat dureaza votul, avand referendumul bagat peste votul pentru europarlamentare, a ajuns sa dureze 6 minute votul si nu au avut cum sa voteze toti”, a declarat Melescanu la Antena 3.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: