Casa Alba a trimis o lista cu reformele pe care le asteapta de la Ucraina pentru continuarea ajutorului. Justitia ocupa un loc major

externe

casa alba, sua

Casa Alba a trimis o scrisoare Kievului si partenerilor din cadrul Platformei de coordonare a donatorilor cu o lista de reforme pe care Ucraina trebuie sa le implementeze pentru a putea continua sa primeasca in continuare ajutor militar, relateaza Ukrainska Pravda.

Scrisoarea a fost trimisa de catre consilierul adjunct al Casei Albe pe probleme de securitate nationala pentru afaceri economice internationale, Mike Pyle, premierului Ucrainei, Denis Smihal, si pe adresa Biroului presedintelui Ucrainei.

Prima parte a documentului se refera la conditiile de primire a ajutorului din partea SUA, dintre care unele au aparut deja in textul memorandumului dintre Ucraina si SUA pentru consolidarea sectorului energetic ucrainean. Este vorba, in special, de punerea in aplicare a regulamentului REMIT, precum si de o serie de masuri legate de consiliile de supraveghere ale intreprinderilor de stat din sectorul energetic, precum si de industria ucraineana de aparare.

Urmatoarele parti includ o lista detaliata a reformelor in functie de prioritatea de implementare: urmatoarele 3 luni, 3-6 luni, un an, 18 luni.

Acestea se refera, in special, la organismele anticoruptie (SAP, NABU, NAZK), la Consiliul Superior al Justitiei si, in general, la ramura judiciara a guvernului.

Modificarile in activitatea Ministerului Apararii din Ucraina si a tuturor agentiilor de aplicare a legii sunt, de asemenea, prioritare.

Prima reuniune a Platformei de coordonare a donatorilor pentru sprijinirea reconstructiei Ucrainei a avut loc prin videoconferinta in ianuarie 2023. La aceasta au participat oficiali de rang inalt din Ucraina, UE, tarile G7, precum si institutii financiare internationale precum BEI, BERD, FMI si Banca Mondiala.

SUA au numit recent un reprezentant special pentru reconstructia Ucrainei. Atributiile sale includ colaborarea cu autoritatile din Ucraina, SUA si partenerii, precum si cu sectorul privat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: