news

Cat timp dureaza, de fapt, ca sa fim infectati cu COVID-19? Un nou studiu spune ca pericolul a fost supraestimat

Revista Time a publicat noi date despre raspandirea COVID-19 care rastoarna vechile temeri privind gradul de infectiozitate al temutei maladii. Astfel, in conditiile in care COVID-19 continua sa se raspandeasca si in prezent, se pune intrebarea cat riscam, daca intalnim o persoana infectata, de fiecare data cand intram intr-un loc public? Daca fiecare drum la farmacie sau la restaurant nu duce la un caz de COVID-19, atunci ce face ca unele expuneri sa fie mai daunatoare decat altele, se intreaba cercetatorii?, conform revistei americane.

Cea mai riscanta e expunere la virus: timp de cel putin o ora

Perioada de timp pe care o petrecem in preajma unei persoane cu COVID-19 pare sa influenteze puternic probabilitatea de a ne imbolnavi, potrivit unui studiu recent al Nature, care a fost revizuit, dar nu a fost editat inca in intregime. Majoritatea expunerilor care duc la transmitere dureaza cel putin o ora, daca nu chiar mult mai mult, spun acum cercetatorii.

Si studiile anterioare aratau ca persoanele care petrec perioade lungi de timp cu o persoana care are COVID-19 prezinta un risc crescut de a se infecta, in special daca intalnirea are loc intr-un spatiu mic si inchis.

Centrul pentru controlul si prevenirea bolilor din SUA avertiza, de asemenea, ca expunerile mai lungi la COVID-19 sunt mai riscante decat cele mai scurte – dar Agentia spunea, ca de regula, 15 minute de expunere reprezinta pragul dupa care exista o sansa semnificativa de imbolnavire.

Cu toate acestea, noul studiu sugereaza ca, de obicei, iata, este nevoie de mai mult timp pentru ca virusul sa se raspandeasca.

Studiu pe 7 milioane de notificari ale unei aplicatii de urmarire a COVID-19

Cercetatorii au analizat datele dintr-o aplicatie de urmarire a COVID-19 pe care milioane de persoane din Anglia si Tara Galilor au folosit-o pentru a raporta rezultatele pozitive ale testelor si pentru a primi notificari in cazul in care au intrat in contact cu cineva care a fost testat pozitiv.

Autorii au folosit datele a 7 milioane de notificari, din perioada aprilie 2021 – februarie 2022, pentru a evalua ce expuneri au dus la infectii suplimentare.

Insa exista unele limitari ale acestei abordari. Colectarea datelor s-a incheiat la scurt timp dupa varful primului val Omicron, astfel incat niciuna dintre variantele mai noi, care au continuat sa evolueze pentru o contagiozitate crescuta, nu este aici reflectata. De asemenea, este posibil ca unele persoane care au fost infectate dupa o expunere sa nu fi fost testate sau sa nu fi raportat rezultatele testelor in aplicatie si, prin urmare, nu au fost incluse in datele cercetarii.

Chiar daca masuratoarea este imperfecta, utilizatorii au raportat 240.000 de rezultate pozitive la teste in urma celor 7 milioane de notificari de expunere. In aproximativ 80% dintre aceste cazuri, persoana care a fost testata pozitiv fusese anterior in preajma unei persoane cu COVID-19, timp de o ora sau mai mult, spune coautorul studiului, Christophe Fraser, profesor de epidemiologie a bolilor infectioase la Institutul de Stiinte Pandemice (PSI) al Universitatii din Oxford.

Transmiterea virusului, mai probabila in mediul familial

Cel mai probabil, transmiterea virusului a fost remarcata mai ales in cadrul gospodariilor, unde oamenii tind sa petreaca perioade lungi de timp impreuna. Aceste intalniri au fost responsabile pentru 41% dintre infectarile inregistrate, potrivit studiului.

„Asta nu inseamna ca unele persoane nu au fost infectate totusi in timpul unor expuneri mai scurte”, spune Fraser, dar aceste incidente au fost relativ rare in grupurile de studiu.

Co-autorul cercetarii, Luca Ferretti, specialist tot de la PSI care studiaza comportamentul virusilor, spune, totusi, ca datele sugereaza ca avem aproximativ 2% sanse de a ne infecta daca petrecem sub o ora cu cineva care are COVID-19, riscul continuand sa se acumuleze cu cat petrecem mai mult timp impreuna.

Astfel, aceasta este o concluzie mult mai optimista decat cea la care au ajuns alti oameni de stiinta anterior.

Expunerile trecatoare, sanse de 10% pentru a fi infectati

Intr-un studiu de modelare publicat in 2021, cercetatorii calculasera ca, in cel mai pesimist scenariu, sansele de infectare ar putea creste cu pana la 90% in timpul a doar cateva minute de conversatie cu o persoana bolnava, nemascata. (Daca una sau ambele persoane sau ambele purtau o masca, au constatat cercetatorii, acest numar scadea semnificativ).

Un alt studiu de modelare, din 2023, in schimb, a constatat ca cineva ar putea inhala o cantitate infectioasa de virus dupa sase pana la 37 de minute petrecute intr-o camera cu o persoana care are COVID-19.

Cu toate acestea, ceea ce se intampla in lumea reala este uneori diferit de conditiile teoretice utilizate in studii. Autorii noului studiu Nature au constatat ca expunerile „trecatoare” de 30 de minute sau mai putin au cauzat doar 10% din bolile documentate in grupurile de studiu.

Bineinteles, chiar si 10% din transmisiunile inregistrate pot echivala cu mii de imbolnaviri – deci, in mod clar, oamenii se imbolnavesc si dupa scurte atingeri cu virusul. De exemplu, daca sunteti asezat in metrou langa o persoana bolnava de COVID-19 si care tuseste activ, apropierea dvs. poate fi mai importanta decat timpul expunerii pe parcursul calatoriei.

Iar faptul de a avea mai multe expuneri scurte la rand poate insemna, la fel, un risc semnificativ. Datele arata, de exemplu, ca soferii de autobuz prezinta un risc crescut de COVID-19. Probabil ca acestia nu petrec foarte mult timp cu un singur pasager, spune Fraser, „dar daca se intalnesc cu sute de pasageri pe zi, riscul creste.”

Masurile de precautie, utile si mai tarziu decat niciodata

Cu toate acestea, spune Fraser, „oamenii tind sa supraestimeze pericolul de a lua COVID-19 dintr-o intalnire intamplatoare cu un strain, cand de fapt transmiterea se intampla adesea in locurile in care acestia petrec mai mult timp, cum ar fi acasa sau la locul de munca. „

Avand in vedere concluziile studiului, Ferretti recomanda sa fim foarte atenti daca stim ca vom petrece mult timp cu o persoana care ar putea fi infectata. Daca ramanem peste noapte acasa la o ruda, de exemplu, ar fi de dorit ca amandoi sa sa ne testam in prealabil.

Si, spune el, „este mai bine sa luam masuri de precautie mai tarziu decat niciodata, deoarece poate dura mult timp pana la infectare. Multi oameni presupun ca, daca au fost deja expusi la cineva care are COVID-19, este prea tarziu pentru a mai face ceva. Dar cercetarile sugereaza ca nu e asa si ar putea dura ore sau chiar zile pentru ca cineva sa transmita boala”.

Asa ca, chiar daca, sa spunem, am dormit langa sot/sotie in noaptea dinaintea testului pozitiv al unuia dintre noi, tot merita apoi sa ne punem o masca sau sa ne izolam in continuare – fiindca e posibil ca inca sa nu fi fost infectati, concluzioneaza Time.

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Captura neobisnuita: Un submarin nuclear american a fost prins in plasa pescarilor norvegieni

Pescarii norvegieni au facut o captura deosebita: ceva cantarind 7.800 de tone si masurand 115…

5 minute ago

Supraturism: Parcul arheologic Pompei limiteaza numarul de vizitatori la 20.000 de persoane pe zi

Parcul arheologic al orasului Pompei, langa Napoli, din sudul Italiei, a introdus o limita de…

3 minute ago

Alexandru Muraru, PNL: „Marcel Ciolacu ne-a facut de ras in Marea Britanie, este o gafa care a umplut paginile presei internationale si a facut de ras institutia Guvernului Romaniei”

Intr-o postare pe pagina sa de Facebook, deputatul liberal Alexandru Muraru critica atitudinea deplasata manifestata…

12 minute ago

Incendiu pe strada Rotunda, in Sectorul 3. Doua persoane evacuate, una in stare de evaluare medicala

Un incendiu a izbucnit intr-un apartament de pe strada Rotunda, generand degajari masive de fum…

24 de minute ago