Premierul polonez ia in considerare extinderea interdictiei privind importul de cereale ucrainene si la alte produse. Fermieriii continua protestele

ajutoare-9

Regele Abdullah al Iordaniei spune ca ajutorul trebuie dublat pentru a preveni inrautatirea „situatiei umanitare catastrofale” in Gaza

Regele Abdullah al Iordaniei, care a participat la o parasutare de ajutoare umanitare in Gaza, a declarat, marti, ca alimentele si ajutorul pentru enclava devastata de razboi trebuie dublate pentru a evita inrautatirea unei „situatii umanitare catastrofale”, potrivit Reuters. Potrivit presei de stat, monarhul i-ar fi spus administratorului USAID aflat in vizita, Samantha Power, ca

india-31

Cei patru astronauti pe care India ii va trimite in spatiu. Cei patru sunt deja eroi in tara lor, este prima misiune spatiala indiana cu echipaj

Prim-ministrul Narendra Modi a anuntat marti numele celor patru astronauti care vor zbura pe orbita joasa a Pamantului in cadrul misiunii Gaganyaan a Organizatiei Indiene de Cercetare Spatiala (ISRO), care va fi prima misiune spatiala indiana cu echipaj. Premierul a facut acest anunt in timp ce a vizitat Centrul spatial Vikram Sarabhai din Thiruvananthapuram, Kerala.

starship

SpaceX a scapat de ancheta Administratiei Federale a Aviatiei si pregateste racheta monstru Starship pentru a treia tentativa de lansare

Administratia Federala a Aviatiei din SUA (FAA) a inchis oficial investigatia privind cel de-al doilea zbor esuat al rachetei Starship de la SpaceX in noiembrie 2023. Lansat pe 18 noiembrie, acest zbor de testare s-a incheiat din pacate cu un dezastru, racheta gigantica explodand la scurt timp dupa decolare, relateaza Interesting Engineering. Cu toate acestea,

ucraina-63

Sondaj: 44% dintre ucraineni cred ca Occidentul a obosit sa mai sprijine Ucraina

Ponderea ucrainenilor care cred ca Occidentul a obosit sa mai sprijine Ucraina a crescut de la 30% la 44% in doar patru luni, potrivit unui sondaj publicat de Institutul International de Sociologie din Kiev (KIIS) la 27 februarie, relateaza Kyiv Independent. La sfarsitul anului 2022, doar 15% dintre ucraineni credeau ca Occidentul s-a saturat de